Zi de bilanț astăzi pentru angajatii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor. Cu ocazia “Zilei Mondiale a Consumatorului” comisarii buzoieni au făcut un bilanț al ultimului semestru al anului 2010 din care a reieșit că tot mai mulți buzoieni aleg să își trimită petițiile către OPC prin intrermediul postei electronice. Conform comisarului șef Nicusor Dinulescu în ultimele 6 luni ale anului 2010 au fost înregistrate un număr de 659 de petiții, depuse direct sau redirecționate de la alte instituții,  petiții care au fost rezolvate în proporție de 100% până la sfârșitul anului. Dintre acestea, un număr crescut au fost primite prin intermediul poștei electronice ceea ce indică faptul ca tot mai mulți buzoieni aleg această modalitate de a-și reclama nemulțumirile în defavoarea unei vizite la sediul instituției. Conform statisticii prezentate de comisarul sef Nicușor Dinulescu, aproape  jumatate din totalul petițiilor au fost neintemeiate. Un numar de 44% au fost plângeri întemeiate, 5% au fost redirecționate către alte instituții, 4% au fost rezolvate prin întelegere amiabilă și doar 3% au fost închise ca nesoluționabile. Diferența de 41% au fost plângeri neintemeiate pentru care comisarii de la Protecția Consumatorilor au alocat timp prețios.

Cele mai reclamate produse și servicii au fost cele financiare în procent de 44%, produse alimentare -10%, telefoane mobile -9,4%, servicii cablu TV- 7,1% și prestări servicii centrale termice și convectoare 1%.

De la începutul anului 2011 au avut loc 463 acțiuni de control, au fost primite 197 de petiții din care solutionate deja 183. S-au întocmit un numar de 165 procese verbale din care 57 cu amenzi și 108 cu avertismente în valoare totală de 131.000 lei. De asemenea au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare totală de 4.851 lei.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.