Şi Dumitru Ene, şi Florina Stoian aşteaptă reacţii de la instituţiile statului

Documentul făcut public de Dumitru Ene, fost inspector şcolar general, în cadrul conferinţei PNL Buzău de vineri, 27 mai a.c., este subiectul unui scandal fără precedent, la nivelul conducerii şcolare din judeţ, unic în ţară şi încă nepreluat de presa centrală. Publicaţia noastră a prezentat imediat reacţiile Florinei Stoian, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău, acuzată de Dumitru Ene că încasează bani dintr-un proiect al IŞJ, forma de plată nefiind conformă cu legislaţia naţională. Indignată, PDL-ista Florina Stoian a revenit, în exclusivitate pentru observatorulbuzoian.ro, şi a anunţat urma să reclame, ieri, la Poliţie şi la Parchet, aspectele ilegale pe care le-ar conota acţiunile liberalului Ene.

Citiţi şi articolul: Reactualizare: Florina Stoian depune plângere penală împotriva lui Dumitru Ene/ Războiul buzoian al săgeţii liberale înfipte în portocala pedelistă/ Florina Stoian, mărul discordiei unei frăţii cu disfuncţii locale

Ieri, însă, Florina Stoian şi-a schimbat contraatacul şi i-a dat liberalului, suspendat din funcţia pe care o deţine pedelista Stoian, un ultimatum: „În legătură cu situaţia pricinuită de declaraţiile iresponsabile ale domnului Ene Dumitru, astăzi, i-am dat un ultimatum  pentru a retracta, până la sfârşitul acestei săptămâni, toate afirmatiile calomnioase exprimate recent la adresa mea. Altfel, luni, 06.06.2011, voi depune la Parchet plângerea penală anunţată. Este un gest pe care sper ca domnul Ene să aibă înţelepciunea să-l facă. Domnia sa va trebui să recunoască faptul că, deşi cunoştea realitatea, a prezentat eronat informaţiile pentru a mă denigra în public. Atrag atenţia opiniei publice că, prin gestul său de a face publice documente procurate pe căi oculte, domnul Ene a stârnit indignarea colegilor din IŞJ, pentru că un asemenea fapt nu s-a mai petrecut în istoria instituţiei. Precizez, de asemenea, că nu numai IŞJ este depozitarul documentului cu pricina, de aceea cercetarea poliţiei va trebui să acopere şi alte instituţii sau persoane. Din respect pentru adevăr, sper ca acesta va prima şi în cazul de faţă”, ne-a informat, în cursul serii de ieri, şefa IŞJ.

 

Din sursele noastre, Dumitru Ene nu îşi prea bate capul cu ultimatumul lansat de fosta lui colegă de birou, pe când amândoi erau adjuncţii lui Gheorghe Bodea. Profesorul de Filosofie de la Pedagogic este prins cu pregătirea unei nunţi.

 

S.D.

2 COMENTARII

  1. Dom’le, parcă suntem în lumea lui Caragiale, nu alta, ceva gen O scrisoare pierdută. Numai că nu e o scrisorică de amor, hârtia scoasă de jupân Mitică la Războiu este despre bănuţii păpaţi de coana Florina, tot un fel de iubire şi asta, dar de arginţi. Demascări, ultimatumuri, cenuşă în cap, acuzaţii şi contraacuzaţii, stecluţa cu vitriol mai lipseşte… Uite unde duce politizarea învăţământului. Noi nu ne tragem din Decebal şi Traian, părinţii noştri sunt Caragiale şi Lenin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.