Un buzoian s-a trezit peste noapte fără 8000 de euro, bani cu care avea de
gând să-și termine o casă. Pentru că nu avea nici cea mai mică bănuială cu
privire la hoțul care l-a lăsat fără bani, omul a anunțat Poliția, spunându-le
oamenilor legii că își ținea economiile în mașină și brusc, banii au dispărut.

Polițiștii i-au dat repede de urmă hoțomanului, stabilindu-se că banii au
ajuns chiar la un cunoscut al reclamantului, un individ de 19 ani care îl ajuta
la diferite treburi prin gospodărie.

 

Pentru a nu da de bănuit, tânărul a furat banii în mod repetat, în perioada
10 – 24 iulie, când, sub diferite pretexte, a intrat în maşina buzoianului. Până
acum, a fost recuperată suma de 200 de euro şi 1.100 de lei. Cu restul de bani,
hoțul și-a cumpărat un autoturism, un motoscuter, un telefon mobil, haine dar a
a cheltuit și multicei bani la jocurile de noroc.

Tânărul
a fost reținut, urmând să fie cercetat pentru furt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.