Sătul să tot aștepte rectificarea bugetară de care localitățile mici au atâta nevoie un primar din județul Buzău îi scrie premierului Dacian Cioloș cerându-i să îl învețe cum să se descurce cu sumele primite în acest an de la Guvern.

Adrian Perțea, primarul de 37 de ani al comunei Brăești aflat la al doilea mandat spune că peste o săptămână va rămâne fără nici un ban în vistierie. Perțea spune că mai are în conturile Primăriei pe care o conduce doar banii pentru salariile celor 18 angajați dar că nu are bani și de contribuțiile pe care trebuie să le plătească statului pentru salariile încasate de aceștia. Din această cauză primarul comunei Brăiești a decis să îi scrie o scrisoare premierului.

„Am decis să îi scriu o scrisoare premierului Dacian Cioloș. Nu vreau să jignesc și să supăr pe nimeni dar poate că eu, un om de la țară și fără prea multă carte, nu mă pricep foarte bine cum să mă descurc cu acești bani. Dumnealui, om cu studii și care a lucrat și pe la Comisia Europeană cu siguranță îmi va putea da o soluție ”, a declarat primarul comunei Brăiești, Adrian Perțea, pentru Observatorul Buzoian.

Primarul comunei Brăiești a spus că nu s-a mai confruntat cu o situație similară în nici unul din cei aproape 5 ani de mandat. Perțea a spus că anul trecut comuna sa a primit de la Guvern  1.500.000 de lei însă în 2015 suma a scăzut la mai puțin de jumătate, respectiv 650.000 de lei. Pe lângă acești bani în visteria comunei s-au mai strâns din taxe și impozite aproximativ 100.000.

„Nu se poate așa. Anul trecut am reușit să mai fac câte o lucrare dar cu banii pe care i-am primit anul asta nu am putut face nimic. Din banii de anul trecut am reușit să pun și niște asfalt dar anul astă nu am putut plăti taxa pentru respectiva lucrare către Inspectoratul de Stat în Construcții”, a declarat Adrian Perțea.

Perțea mai spune că peste aproximativ o săptămâna va rămâne fără bani, după ce va achita salariile pe ultima lună. În comuna Brăiești, Primăria are 18 angajați iar fondul anual pentru salarii și impozitul aferent acestora este  de aproximativ 500.000 de lei, mai rămân aproximativ 250.000 de lei pentru, cheltuieli de întreținere, apă, curent, salubritate, asfaltări, balastări  etc.

„Vreau să mă învețe domnul premier, pentru că dânsul este om cu carte, cum pot eu să fac ceva cu acești bani într-o comună de munte, unde sunt 2500 de suflete iar drumurile și ulițele comunale și sătești măsoară aproximativ 100 de kilometri. Din ce bani pot eu sa dau și salariile și să îmi mai rămână să plătesc apă, curent, gunoi și să mai fac și ceva în comună. Atât vreau să îmi explice dumnealui. Eu nu am atâtea studii și nu văd cum aș putea rezolva problema. Poate dânsul s-ar putea descurca cu acești bani”, a declarat primarul comunei Brăiești.

Adrian Perțea se află la cel de-al doilea mandat de primar al comunei Brăiești. Primul mandat de primar și l-a adjudecat în luna iunie 2012, candidând pe liste PNL când a devenit ți cel mai tânăr primar din județul Buzău la doar 33 de ani. În anul 2015 a trecut alături de alți colegi de partid la PSD în perioada de valabilitate a Ordonanței Dragnea care  a legiferat temporar migrația aleșilor locali iar în luna iunie 2016 a candidat pentru un nou mandat din partea PSD.

6 COMENTARII

  1. Foarte frumos,clădirea bazar,ar trebui făcut un punct de atracție istoric al orașului si da anumite birouri ale primăriei, cu parcarea aferentă,mai ales ca se situează în capătul străzii Cuza Vodă unde cu bazarul ar trebui sa constituie un tot unitar istoric de atracție pentru turiști,ar trebui impulsionat si financiar si moral sa se deschidă mai multe cafenele si bistrouri în zonă Cuza Vodă pentru a atrage turiștii …..

  2. Pai Domnu Primar ar pute începe prin a renunta la petrecerile campenesti cu manelisti platiti de la buget. Apoi sa devina gospodar si sa ii puna la munca pe cei care stau la cârciumă pe ajutor social. Ar putea cauta consultanti care sa accesese finduri europene pe care sa ii plătească din acele.l fonduri.

  3. Cum se poate oare ca o administratie care incaseaza pe plan local 100.000 de lei sa genereze doar cheltuieli cu salariile de 500.000 de lei? In orice afacere din mediul privat ati fi dat faliment chiar din prima luna domnule primar. Succes pe mai departe la cheltuit mai multi bani decat produceti!..

  4. 18 angajati la primarie pt 2000 de locuitori??? se vaita ca nu are bani de impozitele pt salarii???? Pai daca nu are carte cum spunea ce cauta acolo sa conduca o primarie? Orice om sanatos la cap ii raspunde la intrebarea asta imediat, sa tina oameni atat cat isi permite bugetul local. Administratia publica din Romania bate orice stat din Europa si America la mia de locuitori.

Dă-i un răspuns lui Alex Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.