Instituția Prefectului-Județul Buzău anunță că începând de marți, 31 mai 2022, se circulă pe podul rutier nou de la Cislău, pe DN 10, peste Bâsca Chiojdului. Momentan, obiectivul este deschis traficului pe un singur fir, ceea ce va permite accelerarea lucrărilor de demolare a podului vechi, aflat într-o stare de depreciere accentuată.

”Începând de astăzi, avem un pod nou-nouț, peste Bâsca Chiojdului, pe DN 10, la Cislău. Pentru oamenii de pe Valea Buzăului faptul că acest pod a fost deschis circulației, chiar dacă momentan doar pe un fir, înseamnă înlăturarea riscurilor la care erau expuși atunci când erau nevoiți să traverseze vechiul pod, aflat în stare avansată de uzură fizică. Este o lucrare, din punct de vedere al traficului, extrem de importantă. Este un pod nou, cu trei deschideri și structură metalică, un obiectiv care va reda siguranța traficului rutier în zonă. Finalizarea investiției a fost posibilă prin prioritizarea acestui proiect și accelerarea lucrărilor de către D.R.D.P. București, administratorul rețelei de drumuri naționale din județul Buzău”, a declarat prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea.

Podul de la Cislău, peste Bâsca Chiojdului, este primul construit, după Revoluție, pe rețeaua de drumuri naționale din județul Buzău.

4 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Un sens de circulație al podului de la Cislău, deschis circulației - Stiri locale | Ziare locale online din România Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.