rubeola
Varicela, una dintre bolile copilăriei, în esență banală, însă care poate da complicații urâte în anumite situații,dă târcoale școlarilor și preșcolarilor din unitățile de învățământ de pe raza municipiului Buzău. De mai multe săptămâni încoace, în special în grădinițe, copiii se îmbolnăvesc pe capete, dat fiind că varicela sau vărsatul de vânt așa cum este cunoscută în popor această afecțiune este extrem de contagioasă. De exemplu, numeroase cazuri s-au înregistrat la Grădinița cu Program Normal nr.18, însă și la Grădinița cu Program Prelungit din Micro 14, copiii au fost loviți de această boală.
Și, nici școlile nu sunt ocolite de această afecțiune. Numai în ultimele săptămâni, 23 de copii de la Școala gen. nr 11. au fost diagnosticați cu varicelă.
Cum numărul bolnavilor este de doar câteva zeci, epidemiologii din Direcția de Sănătate Publică Buzău spun că nu se poate vorbi despre un focar, cel puțin deocamdată. În ce privește formele de boală manifestată de copiii care au contractat varicelă, din fericire, este vorba despre manifestări ușoare sau medii, care nu au dat complicații.
Varicela este o boală infecțioasa acută, contagioasă, cunoscută și sub numele de vărsat de vânt, care se manifestă prin erupție polimorfă, pruriginoasă, apăruta în valuri.
Sursa de infecție o constituie bolnavii de varicelă sau de herpes zoster care sunt infecțiosi prin leziunile tegumentare și mai ales prin cele ale mucoaselor. Transmiterea este respiratorie, prin picăturile de secreție nazofaringiană răspândite aerogen sau foarte rar prin obiecte proaspăt murdărite cu secreții ale mucoaselor sau leziuni tegumentare. Boala este mai frecventă la copiii între 2-14 ani, iarna și la începutul primăverii.

Contagiozitatea este foarte mare, în special în stadiul inițial, durata perioadei de contagiune începând cu 1-2 zile înainte de apariția erupției și durează aproximativ 6 zile după ultimul val eruptiv. Practic, sursa de infecție este omul bolnav. Incubația variază între 10-21 de zile, în medie fiind de 14-15 zile iar carantina durează 3 săptămâni. Formele severe apar numai la copii și adulții cu rezistență scăzută. Complicațiile neurologice (menigo-encefalita) apar mai ales la copiii imunodeprimați.
Cazurile severe sau complicate necesită spitalizare în timp ce în formele ușoare și medii sunt suficiente măsurile de prevenire a suprainfecției bacteriene și calmarea pruritului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.