În urma unei investigaţii a Centrului Judeţean pentru Asistenţă Psihopedagogică (C.J.A.P.) Buzău, referitoare la problematica violenţei, realizată pe un eşantion reprezentativ (1200 elevi şi 300 profesori), a rezultat că toate unităţile de învăţământ se confruntă cu diverse forme de manifestare a violenţei (verbală, psihologică, fizică), dar în limite aflate sub control, relevă un raport al Inspectoratului Şcolar Judeţean, făcut public pe site-ul instituţiei. Din chestionarele aplicate de C.J.A.P., a rezultat că forma cea mai frecventă a violenţei manifestate în şcoli este cea între elevi (48% din răspunsuri), printre situaţiile cel mai des întâlnite fiind expresiile jignitoare, certuri, marginalizarea sau izolarea. Formele de violenţă cel mai des întâlnite ale elevilor faţă de profesori sunt indisciplina (46% din răspunsuri) şi atitudinea generală devalorizantă faţă de şcoală (35% din răspunsuri). Cadrele didactice manifestă atitudini şi comportamente indezirabile faţă de elevi precum evaluarea subiectivă (19% din răspunsuri), ironie şi sarcasm (25% din răspunsuri) sau agresiune non-verbală (16% din răspunsuri). Studiul arată că au fost identificaţi, pe categorii, factori care pot genera comportamentul violent al elevilor, aceştia fiind prezentaţi în cadrul dezbaterilor organizate la nivelul şedinţelor cu directorii, la întâlnirile coordonatorilor de programe şi proiecte educative şcolare şi extraşcolare, în cadrul consiliilor elevilor precum şi la şedinţele cu părinţii.

Sorin DINCO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.