Zeci de incendii de vegetație uscată au dat de lucru în week-end pompierilor buzoieni. Vineri seară, doar în comuna Beceni au ars nu mai puțin de 40 de hectare de teren, însă incendii de proporții au mai fost semnalate și la Zărnești, Podgoria, Poșta Câlnău sau Vernești. Și în comuna Cernătești, pompierii s-au chinuit să stingă zeci de hectare de teren care amenințau să cuprindă pădurea din localitate. De o mai mare dificultate pentru pompierii buzoieni au fost incendiile din Pleșcoi și Brăiești unde pentru lichidarea lor au intervenit atât pompieri,  jandarmi cât și localnici.

Conform comandantul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Buzău, Dănuț Nicolae, ziua de sâmbătă a pus capac pompierilor buzoieni, mulți dintre ei fiind chemați de acasă pentru a face față numărului  mare de incendii.

“Sambătă a fost o zi de foc și pentru noi și pentru jandarmi și pentru Direcția Silvică. Nu s-a reușit identificarea nici unei persoane iar cercetările trebuie amplificate de către organele de Poliție. Noi nu am identificat un cetăţean anume să il putem sancționa. Numai sâmbătă, toate turele libere au fost alarmate pentru a gestiona incendiul de pădure de la Brăiești”a precizat Dănuț Nicolae.

In week-end, pompierii au acționat pentru stingerea a circa 15 incendii însă numărul acestora, din momentul în care vremea a început să se încălzească, se situeză undeva, în jurul a 200. Mare parte dintre incendii au fost ținute în frâu și cu ajutorul serviciilor voluntare de pompieri aflate pe raza comunelor buzoiene. In total, numai pe perioada week-end-lui, au ars peste 400 de hectare.

Ciprian STERIAN

[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/03/Danut-NICOLAE.mp3|titles=Danut NICOLAE]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.