GALERIE FOTO: Covală, plâns de un Buzău întreg

3
2404

UPDATE: Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Vali Nicola urmeazăsă fie ridicat în cursulzilei de vineri de la Serviciul de Medicină Legală Bacău după care va fi adus la Buzău și depus la capela Cimitirului Eroilor din Buzău acolo unde începând de vineri dimineață cei care doresc îi pot aduce un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc, cel mai probabil sâmbătă.

Cunoscut sunetist și organizator de evenimente, Covală, așa cum era cunoscut de majoritatea buzoienilor,  a plecat la ceruri la fel de discret cum a și trăit, miercuri după-amiază, din mașina unui prieten de-o viață, după ce i s-a făcut rău în drum spre casă. Covală participase în ultimele zile la o petrecere dată de miliardarul Stefan Vuza, patronul Contactoare SA, în județul Neamț, petrecere de la care Covală era nelipsit an de an. În drumul spre casă, el a acuzat o stare de rău pentru ca după puțin timp  medicii de pe Ambulanță sosiți să-i acorde primul ajutor să-i declare decesul.

Vestea morții lui Covală i-a șocat pe toți cei care l-au cunoscut, de la politicieni, la artiști și chiar discipoli ai celui care a fost unul dintre cei mai cunoscuți sunetiști ai Buzăului. Cu toții  au rămas consternați la auzul veștii că cel care până mai ieri le zâmbea dintr-o sală de spectacole nu mai este. Paginile rețelelor de socializare  s-au umplut rapid de mesaje de condoleanțe.

„Marturia unui discipol…..

De vreo 17 ani ne cunoastem.
A fost printre primii in anul 1999, care m-a ajutat, nu uit, atat la Radio Campus Buzau cat si in cariera de DJ.
M-a sustinut neconditionat, mi-a zis doar sa nu ma schimb, am mers cu el la evenimente importante, apoi viata ne-a despartit, eu in alta parte, el in alte parti, asta nu ne-a impiedicat sa vorbim, sa ramanem prieteni. Vorbeam des la telefon, ma acuza de fanatism, de obsesie, de dragoste pentru frumos.
Toate gandurile mele se indreapta catre membrii familiei, clar !!
Ii inteleg perfect si nici nu transmit ” teorii de genul, timpul vindeca rani „, never, din contra, cel putin la mine, ranile se extind de la an la an.
Marele CREATOR, sa aibe grija de tine !
Rip Valentin Nicola……….”, a scris pe pagina de Facebook a lui Vali Nicola, Adrian Șaguna, DJ la Radio Romania Tineret, unul dintre discipolii lui Covală.


„In orasul nostru este atata rutina si credem ca le stim pe toate si pe toti si, iata, vin momentele astea de scurt circuit cand ne dam seama cat de putin cunoastem si cat de mult vorbim, cat apreciem fara sa arătăm…si asta pentru ca nu ne gandim niciodata ca acel om ce trece maine, poimâine e posibil sa nu mai fie …
Azi a plecat Valentin Nicola… de Crăciun l-am revazut dupa multa vreme…Nu interactionam decat salutandu-ne, dar eu stiam cine-i Covala, un rocker ca gusturi muzicale si ca mod de viata si cel mai bun si cunoscut sunetist din „orasul acesta”…
Inteleg acum, din toate postarile ca, chiar si foarte ocupat, in ultimile zile, cumva si-a luat rămas bun …Azi ne-a facut sa ne oprim cumva din agitatie…
Dumnezeu recrutează mult si bun in ultima vreme…
Orasul acesta in care ne stim aproape toti a ramas fara sunetist, a ramas fara Covala…
Dumnezeu sa-l primească in grija Lui!”, a scris pe Facebook Viorica Șerbănoiu.

Covală a fost angajat ani de zile la Casa de Cultură Municipală Ion Caraion din municipiul Buzău, aflată în subordinea Primăriei. De când Casa de Cultură a fost absorbită de Centrul Cultural Alexandru Marghiloman, Covală nu și-a mai găsit locul sub noua organizare. Recent, el se angajase la Teatrul George Ciprian unde făcuse o impresie destul de bună întregului colectiv care deplânge acum dispariția sa prematură:
„În această fastă perioadă a lui 2016 când, ne întrecem cu toții în „La mulți ani”, „sănătate” și alte urări de bine, azi, în Miercurea spre An Nou la orele 17,00, ne-a părăsit colegul nostru, cunoscutul sunetist Valentin Nicola (angajat al Teatrului „G. Ciprian”), lăsându-ne mai puțini pe calea vieții.
Avea doar 49 de ani și, deși era un maestru al platanelor avea o trecere discretă printre noi, aproape neobservat, cu grija creatorului care nu trebuie să-și eclipseze evenimentul în desfășurare, meticulos și conștiincios își făcea treaba cu multă pasiune și determinare, fiind un împătimit în redarea acustică a evenimentelor.
Valentin Nicola era cea mai recentă și benefica „achiziție”, în colectivul Teatrului „George Ciprian” și, nimeni nu bănuia că va fi atât de scurtă această prezență, care ar fi dat și mai departe greutate desfășurărilor de pe scena buzoiană, unde era nevoie de aportul unui specialist ca el.
A „sonorizat” cu mult talent, nenumărate concerte și manifestări pe care, nu știm dacă ni le amintim în amănunt. Cert este că și-a legat numele de Festivalul postdecembrist TOP T fiind și legat de cercul unor artiști de renume, din rockul actual.
Dumnezeu să-l primească cu dragoste, pe acest iubit pământean, cu ochii lui verzi și ten măsliniu, probabil din aceeași stirpe cu panaitistratianul grec, Nicola!
Valentin Nicola nu te vom uita!”
Colectivul Teatrului „G. Ciprian”

3 COMENTARII

  1. Covală a fost determinat să plece de la Centrul Cultural de directoarea Izbășina, pentru că nu a vrut să îi aducă „omagiile” pe care aceasta le pretindea. I se reproșa că lua „sculele” Centrului și mergea la nunți cu ele. O minciună ordinară. După plecarea lui Covală, cel care i-a luat locul ia sculele acasă în week-end, „să nu se fure”. Aveți grijă cu zgripțuroaica, dacă vine la înmormântare, va dansa pe mormântul lui, cum a făcut și la Viorel Pietrăreanu.

LĂSAȚI UN MESAJ