Misiune grea, astăzi, pentru cei care au preluat și înregistrat contestațiile depuse de elevii buzoieni, nemulțumiți de notele obținute la bacalaureat. În total, în cele patru ore, cât au avut la dispoziție absolvenții de liceu pentru a depune contestații, au fost contabilizate 1576 de cereri de recorectare a lucrărilor.

Cele mai multe contestații, 500, au fost depuse de elevii nemulțumiți de notele obținute la proba de limba română, fie că a fost vorba despre absolvenți care speră la o medie mai mare, fie că a fost vorba  de cei respinși care se așteaptă ca în urma recorectării tezelor să fie declarați admiși. 475 de contestații au fost depuse de elevii contrariați de cum au fost notați la matematică în timp ce pentru biologie au fost depuse 247 de contestații iar la istorie 120. Rezultalele urmează să se afișeze vineri, 8 iulie.

La Buzău, procentul de promovabilitate înainte de rezolvarea contestațiilor este de 53,2 la sută, mai mic decât în 2010 când 65.7 dintre absolvenți fuseseră declarați admiși.

Trei elevi, între care unul este fiul primarului Constantin Boșcodeală, au fost notați cu 10 pe linie, în timp ce o singură unitate de învățământ, Liceul pentru Deficienți de Vedere din Buzău, a avut procent de promovabilitate de sută la sută.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.