afisare contestatii

231 de contestații au fost contabilizate la Inspectoratul Școlar din partea elevilor buzoieni care au susținut zilele trecute Evaluarea Națională.
Potrivit inspectorului general adjunct al IȘJ Buzău, Geta Burducea, 61 de contestații au fost depuse din partea elevilor nemulțumiți de notele primite la matematică, în timp ce 171 de contestații au fost înregistrate la română.
Conform sursei citate, rezultatele de anul acesta obținute la Evaluarea Națională de absolvenții de gimnaziu nu reflectă întocmai realitatea, subiectele fiind unele foarte ușoare.
” Rezultatele sunt foarte bune, aceasta se datorează însă și gradului de dificultate scăzut al subiectelor, nu știm dacă reflectă întocmai pregătirea elevilor, dar pentru nota de repartizare o să intervină și media de absolvire de la gimnaziu și atunci se mai echilibrează lucrurile. Evaluarea se va face pe patru ani de zile și e mai relevantă decât ce s-a întâmplat în două zile de examen. A fost o tragere la sorti, n-a gândit nimeni să se întâmple așa, pentru cei care erau elevi de 10 aceste subiecte n-au făcut decât să-i demotiveze și dacă se va mai întâmpla vreo doi ani la rând asta nu va mai învăța nimeni. Poate însă că a fost nevoie și de o astfel de situație ca să-i încurajeze și pe ceilalți copii”, a declarat duminică inspectorul general adjunct al IȘJ Buzău, Geta Burducea.

C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.