Așa cum am precizat zilele trecute procurorii DNA au chemat la audieri zeci de oameni de afaceri din Buzău după descinderea făcută în prima zi a lunii la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău. 27 dintre aceștia au fost puși deja sub acuzare de către procurori dar cercetările nu se opresc aici și sunt continuate și față de alte persoane.

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 124/VIII/3 din 02 februarie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmării penale față de 27 oameni de afaceri cu privire la săvârșirea, în forma complicității, a infracțiunii prevăzute de art. 11 din Legea 78/2000, respectiv îndeplinirea unei însărcinări, intermedierea ori înlesnirea efectuării unor operațiuni comerciale sau financiare ori participarea cu capital la un operator economic privat față de care avea sarcina de a-l supraveghea, controla, reorganiza sau lichida, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada martie – august 2021, cei 27 oameni de afaceri ar fi pus la dispoziția inculpatelor Gheorghe Nicoleta-Cristina, Iacob Daniela, Mavrodin Daniela, Mînzu Luminița și Neacșu Vasilica, angajați ai Administrației Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Buzău, documentele contabile ale societăților pe care le administrau în vederea întocmirii situațiilor și declarațiilor fiscale, depunerii acestora la organele fiscale etc.
Aceste demersuri ar fi avut loc în condițiile în care oamenii de afaceri cunoșteau faptul că funcționarii respectivi aveau, printre altele, ca sarcină generală de serviciu doar pe aceea de a controla operatorii economici privați cu sediul în raza de competență și nicidecum pe aceea de a efectua activități de contabilitate primară.
Celor 27 de oameni de afaceri, având calitatea de suspect, li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În dosar se desfășoară cercetări și față de alte persoane.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție și al Direcției de Operațiuni Speciale. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.