Continuă ancheta în cazul tragediei produse în urmă cu două nopţi într-o benzinărie din Buzău. Astăzi, medicii legişti vor efectua necropsiile în cazul celor doi soţi găsiţi morţi în staţia peco de pe strada Mesteacănului. Cel mai probabil, mâine, familiile militarului şi soţiei acestuia vor putea ridica trupurile celor doi.

Între timp, anchetatorii au stabilit că militarul Ionel Aniţoiu a tras în noaptea fatidică patru gloanţe din pistolul Carpaţi cu care a plecat la brâu din unitatea militară în care lucra. Iniţial, criminaliştii au spus că este vorba despre trei gloanţe însă ulterior au revenit asupra declaraţiilor. În ceea ce priveşte precizările Ministerului Apărării Naţionale, acestea întârzie să apară. La acest moment, nu se ştie perioada în care Ionel Aniţoiu a fost supus ultimului examen psihologic. Conducerea MANP nu a dat un răspuns oficial nici după ce fratele femeii ucise de militar a declarat că tânăra ar fi mers la comandantul unităţii în care lucra Ionel Aniţoiu, pentru a trage un semnal de alarmă asupra comportamentului acestuia şi ameninţărilor repetate că se va sinucide.

Ionel şi Maria Aniţoiu erau căsătoriţi de mai bine de 11 ani. Aveau doi copii gemeni de 11 ani însă asta nu i-a împiedicat să ajungă în proces de divorţ. Tot necazul pornise de la o aventură a bărbatului cu o colegă care îl însoţise într-una dintre misiunile externe.

Mitica Colniceanu unchiul Mariei Anițoiu

”Necazurile au început după ce el s-a întors din Afganistan, a cunoscut acolo o femeie, colegă cu el și de atunci a început să se certe cu nepoata mea. A alungat-o de mai multe ori de acasă dar nu îl credeam totuși în stare de așa ceva”, ne-a declarat Mitică Colniceanu, unchiul Mariei Anițoiu.

După revenirea din Afganistan, Ionel Anițoiu a intentat proces de divorț soției sale dar între timp cei doi s-au împăcat și procesul a fost suspendat. La începutul lunii martie, Maria Anițoiu a cerut reluarea procesului de divorț după ce a aflat chiar de la amanta soțului său că acesta nu a pus capăt relației extraconjugale. Cu toate acestea, bărbatul nu a vrut să accepte divorțul, fapt pentru care își hărțuia soția de câte ori avea ocazia.

”Ajunsese să vină la poartă și probabil că de rușine nu mai intra în curte dar îi cerea insistent surorii mele să se întoarcă la el, spunând că trebuie să continue relația cu fata de la Galați, pentru ca un unchi al acesteia să îl ajute să plece din nou într-o misiune externă. Mergea chiar și la benzinărie unde se certau şi chiar patronul i-a  pus în vedere să nu mai treacă pe acolo. El a amenințat-o în mai multe rânduri că dacă nu revine la el se va sinucide iar pentru asta, sora mea a mers în audiență la comandantul unității. Cred că avea unele probleme și, stau și mă întreb, dacă nu cumva și cei de la unitate  ar fi trebuit să facă ceva, pentru a nu se ajunge în situația asta. Nu cred că trebuia să i se mai permită să poarte armă”, a precizat, fratelei Mariei Anițoiu,  Nelu Colniceanu.

În noaptea de luni spre marti, sergentul major Ionel Aniţoiu de 34 de ani a plecat din post cu arma la brâu. Singurul care l-a zărit a fost santinela de la poartă. Cînd a fost întrebat ce face, pentru că nu avea voie să părăsească dispozitivul de pază al cărui comandant era, militarul a răspuns că merge doar pînă la maşina pe care o avea parcată peste drum. Surse din rîndul colegilor susţin că, cel mai probabil, militarul şi-a premeditat gestul.

Cazul este anchetat de trei procurori militari.

C.D.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.