"Învaţă de 10 ori şi candidează o singură dată" nu e o deviză realistă

Greu de crezut că toţi cei 57 de candidaţi care s-au înscris iniţial la concursul pentru ocuparea unui post viabil în reţeaua şcolară judeţeană ştiau ce înseamnă Titularizarea în învăţământ. Faptul că doar patru dintre ei au şanse la un loc de muncă stabil, după concurs, este grăitor pentru imaginea celei mai „ruşinoase” competiţii din câmpul muncii bugetare. Eşecul „profesorilor” (unii dintre ei încă neavând acest statut înainte de concurs, fiind doar nişte absolvenţi de facultate) se răsfrânge asupra imaginii întregii profesorimi din ţară, printr-un efect controlat mediatic de ani buni, la noi.

 

Disciplina Educaţie fizică şi sport oferea în judeţul Buzău, înainte de Titularizare, doar două catedre viabile cel puţin patru ani, condiţie pentru a fi scoase la concurs: una în Liceul Teoretic Pogoanele, cealaltă în Clubul Sportiv Şcolar Municipal Buzău, pe specialitatea baschet. Conform datelor Inspectoratului Şcolar, pentru această disciplină s-au înscris 57 de candidaţi, însă au participat doar 21, restul retrăgându-se înainte de probe sau după o oră de la începerea probelor, invocând oficial motive personale sau medicale. Dintre cei 21 participanţi, „numai” 12 au luat note între 1 şi 4.99. Subiectele de metodică şi de teorie a sportului triând la greu în rândul lor, cauza principală fiind lipsa unei pregătiri în prealabil, adică în facultate, pentru meseria de cadru didactic. În momentul în care încă de la nivelul absolvenţilor de gimnaziu se vede că poţi deveni licean cu media de „admitere” 3 (trei), nimic surprinzător în faptul că un absolvent de facultate ia, la primul lui concurs în câmpul muncii, nota 2.

 

 

Totuşi, trei din cei 21 participanţi la competiţia pentru o catedră de Sport au luat note de 5 şi doi de 6, alţi 3 au luat note de 7 şi unul a luat nota 8. În concluzie, doi se titularizează pe cele două catedre disponibile. Alţi doi urmează să aleagă suplinirea în învăţământ, cu speranţa că, la anul, dacă se vor vacanta catedre viabile pe cel puţin patru ani, le vor putea ocupa fără concurs graţie notelor peste 7 obţinute acum. Disciplina Educaţie fizică şi sport nu este singura care a produs „ciudăţenii” la Titularizarea din judeţ. Vom prezenta, în ediţiile viitoare, cum au fost concurate şi alte discipline.

 

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.