Directoarea Școlii Gimnaziale din Cilibia a ajuns în arest la domiciliu după ce a fost prinsă în flagrant de procurorii buzoieni în timp ce primea bani de la un agent economic cu care instituția de învățământ încheiase contracte de achiziții publice.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, flagrantul a fost organizat pe 10 iunie de procurorul de caz împreună cu ofițeri ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Buzău. Anchetatorii susțin că directoarea a primit 10.000 de lei de la administratorul unei firme locale.

Procurorii spun că, anterior, pe 18 aprilie, aceasta ar fi solicitat aceluiași om de afaceri suma de 2.000 de euro pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Solicitarea ar fi fost făcută în contextul în care, în decembrie 2025, școala a încheiat cu firma respectivă două contracte de achiziții publice în valoare totală de 50.100 de lei.

În urma flagrantului, procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a directoarei, cercetată pentru infracțiunea de luare de mită.

A doua zi, Parchetul a solicitat Tribunalului Buzău arestarea preventivă a acesteia. Instanța a decis însă plasarea sub arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Ancheta este în desfășurare, iar procurorii subliniază că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.