Medicul psihiatru Maria Cristache, fost director al Spitalului de Neuropsihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, într-un dosar penal în care este acuzată de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și instigare la fals informatic. Potrivit procurorilor buzoieni, aceasta ar fi obținut decontarea a 36 de consultații medicale de urgență la domiciliul pacienților, deși serviciile nu ar fi fost efectuate.

Măsura a fost dispusă miercuri, 4 noiembrie, de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, după ce medicul fusese reținut pentru 24 de ore în urma perchezițiilor efectuate de polițiști.

Potrivit anchetatorilor, presupusele fapte s-ar fi petrecut în perioada 27 februarie – 23 aprilie 2026, când Maria Cristache, în calitate de medic psihiatru și administrator al unei societăți medicale, ar fi obținut de la Casa de Asigurări de Sănătate Buzău bani pentru servicii medicale care nu ar fi fost realizate în realitate.

Procurorii susțin că ar fi fost raportate 36 de consultații de urgență la domiciliul pacienților, prezentate în documente ca fiind efectuate în urma unor apeluri la numărul 112.

Mecanismul presupus ar fi constat în introducerea consultațiilor fictive în sistemul informatic utilizat de cabinetul medical. Ulterior, datele ar fi fost transferate către sistemele informatice ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate.

Pe baza înregistrărilor și a documentelor transmise către Casa de Asigurări de Sănătate Buzău, ar fi fost încasate sume pentru servicii medicale nerealizate, prejudiciind bugetul destinat asigurărilor sociale de sănătate, potrivit Parchetului.

Trei infracțiuni în dosarul instrumentat de procurori

În sarcina medicului au fost reținute trei infracțiuni: înșelăciune în formă continuată, cu 36 de acte materiale, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, tot cu 36 de acte materiale, și instigare la fals informatic în formă continuată, pentru șase acte materiale.

Cercetările sunt desfășurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Buzău.

Maria Cristache a condus Spitalul de Neuropsihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca în perioada 2005-2006 și deține un cabinet medical privat în municipiul Buzău.

Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.