Gloria Buzău a câștigat cu 2–1 întâlnirea amicală cu reprezentativa Parlamentului României, disputată duminică, 4 octombrie, la Buzău. Partida a adus pe teren foști jucători ai echipei buzoiene și parlamentari, printre care s-a aflat și deputatul USR de Buzău Marius Alexandru.

mai multe imagini de la meci AICI

La centru, cu fluierul în mână, a fost Romeo Lungu, chestor al Camerei Deputaților și președinte al PSD Buzău. Fost arbitru înainte de a alege cariera politică, acesta a avut de împărțit decizii inclusiv unor oameni din propria organizație. Constantin „Dodo” Cristea, fost subprefect și subaltern politic al lui Lungu, a primit un cartonaș galben pentru un fault în atac.

Întâlnirea s-a dorit o aniversare a promovării Gloriei în Divizia A la finalul sezonului 2006–2007, deși cei 20 de ani de la acea performanță se vor împlini în 2027. Clubul care obținea atunci accesul în primul eșalon a fost desființat între timp grație unui alt social-democrat de frunte.

Echipa buzoiană de duminică a reunit însă fotbaliști din mai multe generații. Doar câțiva dintre protagoniștii promovării din 2007 au revenit pe teren, celelalte locuri fiind ocupate de foști juniori și jucători care au evoluat pentru Gloria în alte sezoane.

Printre cei prezenți s-au numărat Romeo Stan, Romică Bunică, Costel Petre și portarul Ștefan Leu. Ilie Stan a stat din nou pe banca tehnică, iar Ion Viorel a intrat în joc în repriza secundă.

Înainte de începerea partidei, participanții s-au adunat la centrul terenului și au păstrat un moment de reculegere în memoria jucătorilor Gloriei care au murit în ultimii ani.

Meciul a avut două reprize de câte 35 de minute. Gloria a înscris de două ori în prima parte și a intrat la pauză cu un avantaj de două goluri. După reluare, Robert Sighiartău a redus diferența pentru reprezentativa Parlamentului.

Parlamentarii, în a căror echipă a evoluat și buzoianul Marius Alexandru, au încercat să obțină egalarea până la final. Nici minutele de prelungire indicate în plus de centralul Romeo Lungu nu au schimbat însă rezultatul: 2–1 pentru Gloria.

Dincolo de scor și de revederea foștilor fotbaliști, partida a oferit și un episod în care ierarhia politică a rămas fără efect pe teren: la faultul în atac al lui „Dodo” Cristea, liderul PSD Buzău a scos cartonașul galben.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.