Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată miercuri, prin două ceremonii, la Cimitirul Eroilor din Buzău și la Smeeni. La amândouă a participat șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, care a condus în trecut Divizia 2 Infanterie „Getica” din Buzău.
Ceremonia militară și religioasă de la Cimitirul Eroilor din Buzău a avut loc în prezența primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, a președintelui Consiliului Județean, Marcel Ciolacu, și a prefectului Liliana Sbîrnea. Au mai participat familiile militarilor căzuți la datorie, camarazi și veterani. În cimitir sunt înmormântați patru dintre cei cinci buzoieni care și-au pierdut viața în misiunile Armatei Române din afara țării.
Pentru generalul Gheorghiță Vlad, ceremonia de la Buzău a avut și o semnificație personală. Patru dintre cei cinci militari buzoieni au murit în perioada în care el comanda Divizia 2 Infanterie „Getica”.
„Este o festivitate dedicată eroilor pe care îi avem căzuți în teatrele de operații, 31 de militari căzuți în Bosnia-Herțegovina, Irak, Afganistan și practic în toate operațiile în care Armata Română a fost implicată după 1990, mai precis începând cu anul 1996. Aici Buzăul are un loc special pentru că are căzuți în teatrele de operații cinci militari: Vizireanu, Polschi, Ciobotaru, Dumitrescu și Stoica. Am ținut neapărat să vin aici, să marchez acest moment, sunt emoționat. Patru dintre acești militari au căzut la datorie în momentul în care eram comandantul Diviziei 2. Este un eveniment cu o semnificație deosebită pentru mine personal”, a declarat generalul Gheorghiță Vlad.
Cei cinci eroi ai Buzăului sunt sublocotenenții post-mortem:
Dan Ciobotaru, căzut în Afganistan pe 23 iunie 2010;
Iulian Dumitrescu și Adrian Ion Vizireanu, pe 7 mai 2016;
Mădălin Stoica, pe 15 septembrie 2017;
Ciprian Polschi, pe 5 septembrie 2019.
A doua ceremonie a avut loc la Smeeni, acolo unde Paula Vizireanu, Marian Dumitrescu și Nina Stanciu au ridicat un monument în memoria sublocotenenților post-mortem Iulian Dumitrescu și Adrian Ion Vizireanu. La Smeeni au fost prezenți generalul Gheorghiță Vlad, președintele CJ Buzău, Marcel Ciolacu, și prefectul Liliana Sbîrnea.
Iulian Dumitrescu era originar din Smeeni. El și Adrian Ion Vizireanu făceau parte din Batalionul 620 Operații Speciale din Buzău și au fost uciși pe 7 mai 2016, în provincia Kandahar din Afganistan. În timp ce instruiau polițiști afgani, au fost atacați de bărbați îmbrăcați în uniforme ale poliției afgane.
Monumentul este din marmură albă și are forma unei parașute încadrate de aripi. Pe soclu sunt trecute numele celor 30 de militari români căzuți la datorie în teatrele de operații din Bosnia-Herțegovina, Irak și Afganistan. Primul nume de pe listă este al sublocotenentului post-mortem Remus Brânzan, mort în Bosnia-Herțegovina pe 17 septembrie 1996. Ultimul este al buzoianului Ciprian Polschi, mort în Afganistan pe 5 septembrie 2019.
Data de 11 noiembrie are o dublă semnificație. La 11 noiembrie 1918, la ora 11:00, a intrat în vigoare Armistițiul dintre Puterile Antantei și Germania, care a pus capăt luptelor din Primul Război Mondial. Tot pe 11 noiembrie, în 2003, a căzut la datorie primul militar român în Afganistan, sublocotenentul post-mortem Iosif Silviu Fogorași.









