Președintele executiv al PSD Buzău, deputatul Marian Ghiveciu, este supărat nevoie mare pe președintele Traian Băsescu căruia îi reproșează de la Buzău că a adus vorba în discursurile sale de pușcăriabilii din Parlament, care au votat pentru suspendare, deși nu ar fi avut dreptul, în timp ce pe oameni de la PDL, precum Roberta Anastase ori Adriean Videanu care ar avea multe bube în cap, nu îi trage nimeni la răspundere.
„Vorbește despre o listă de pușcăriabili care ar fi votat în Parlament deși nu ar fi avut dreptul. Dumnealui a fost mai pușcăriabil decât toți și când a candidat ca parlamentar și când a fost ministru pentru că avea dosarul „Flota”, dosarul „Mihăileanu” și când discutăm despre dosarul „Flota” este vorba de flota României”, a apreciat deputatul Marian Ghiveciu.
Chiar dacă se află în plină campanie electorală pentru referendumul național privind suspendarea președintelui României, ieșirea lui Marian Ghiveciu este cât se poate de nepotrivită, având în vedere că el însuși este cercetat de DNA, fiind trimis în judecată la finele anului trecut în calitate de inculpat, alături de alți doi buzoieni, într-un dosar privind infracțiuni de corupție.
Dar cum în campania electorală totul este permis, Ghiveciu nu observă bârna din ochiul său și se concentrează, în schimb, pe gunoiul din ochiul altora, fiind în final supărat de faptul că pe Roberta Anastase nu a chemat-o nimeni pe la DNA, așa cum s-a întâmplat în cazul altor parlamentari printre care cu ”mândrie” se numără și el.
„ Ce argument poate aduce Roberta Anastase când a jefuit milioane de oameni cu Legea Pensiilor. Noi suntem pușcăriabili și din cauza noastră nu funcționează economia României dar dânsa care a luat prin furt și furtul este stipulat în Codul Penal și nu poate fi interpretat. A furat de la milioane de oameni și nu a chemat-o DNA-ul pe nicăieri”, a declarat supărat deputatul Marian Ghiveciu.
Deputatul Marian Ghiveciu a fost trimis în judecată la finele anului trecut de către DNA într-un dosar în care are calitatea de inculpat, alături de Dumitru Borcan și Nicolae Costache. Dosarul se află în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, la primele trei termene de judecată solicitându-se amânarea cauzei. Următorul termen de judecată este programat în data de 14 septembrie 2012.
Ciprian STERIAN

5 COMENTARII

  1. Ghiveciul de la PSD, in care o bucatareasa primar a aruncat zarzavaturi de pe la toate partidele, a iesit foarte rau la gust dupa alegerile locale, nici cei cu gurile larg cascate (sprijinitori ai lui Mocanu), ajunsi prin functii de conducere (ISJ) nu-l mai pot suporta: nesarata mancare! Inca astept vremea sa trecem la mancaruri speciale: spumă de ciocolată mousse, cu aromă de mentă! Prietenii stiu cine apreciaza asta…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.