Trupul neînsuflețit al Înalt Preasfințitului Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a fost depus la Catedrala Arhiepiscopală din centrul municipiului Buzău acolo unde credincioșii își pot lua adio de la cel ce a condus timp de 30 de ani bisericile de pe raza județelor Buzău și Vrancea.
Înaltul prelat a fost adus azi-noapte de la Panciu și depus la vechea Catedrală Episcopală acolo unde astăzi s-a oficiat o slujbă religioasă în memoria sa la care au participat doar preoții din parohiile din Buzău și Vrancea. Slujba a fost Oficiată de Înalt Preasfinţitul Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de jos și de Preasfintul Varsanufie Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. După slujbă sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Epifanie Norocel a fost scos din biserică și după ce a dat roată bisericii a fost dus pe brațe în noua Catedrală Arhiepiscopală acolo unde va avea loc și înmormântarea sa.
Slujba de înmormântare a Înalt Preasfințitului Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei va începe joi la ora 9.00 cu o liturghie și va continua la ora 11.00 cu o slujbă specifică oficiată de Preafericitul Patriarh Daniel alături de un sobor de preoți.
Ciprian STERIAN










