Jandarmii buzoieni sărbătoresc, miercuri, împlinirea a 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Evenimentul va fi marcat printr-o serie de manifestări ce vor debuta la ora 9.00 în sala D. Filipescu a Consiliului Județean Buzău și tot de la ora 9.00 la sediul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău se va organiza Ziua Porților Deschise mai ales că în săptămâna ce tocmai a debutat este destinată „Școlii altfel”.
Cu această ocazie, jandarmii vor organiza standuri cu materiale specifice de intervenţie folosite de Jandarmeria Română pe timpul misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice, vor prezenta autovehicule din dotarea inspectoratului dar şi materiale aflate în dotarea posturilor montane, specifice executării misiunilor de menţinere a ordinii publice în zonele montane şi pe traseele turistice din zona de competenţă.
Totodată, cu această ocazie se vor desfăşura o serie de exerciţii demonstrative efectuate de lucrătorii din cadrul grupei de acţiuni speciale precum şi exerciţii de dresaj canin.
Începând cu ora 12.00, buzoienii au posibilitatea de a vedea, în cadrul standului ce va fi instalat în parcarea unui centru comercial, ţinuta, tehnica şi armamentul din dotarea jandarmilor buzoieni- trusa criminalistică, armament de diferite calibre, veste şi căşti antiglonţ, precum şi exerciţii demonstrative executate de trupele speciale ale instituţiei.
Ciprian STERIAN











