Tensiune maximă în rândul angajaților Inspectoratului Teritorial în Construcții Buzău. Oamenii au primit vestea că vor rămâne pe drumuri de la televizor, după ce, aseară, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a anunțat că reorganizarea va începe cu instituțiile deconcentrate iar primele pe lista neagră sunt inspectoratele în construcții.

Cum la nivelul Inspectoratului Teritorial în Construcții Buzău nu a fost trimisă deocamdată nici o înștiințare privind eventualele disponibilizări, cei zece angajați ai instituției așteaptă cu sufletul la gură  vestea care se presupune că îi va lăsa fără loc de muncă.

Angajații din cadrul ITC Buzău își fac griji cu privire la soarta care îi asteaptă după ce în ultimul an au trecut printr-un alt stres major, o parte dintre angajați fiind disponibilizați atunci, în urma impunerii unor noi organigrame.

Uimirea este cu atât mai mare cu cât instituția virează lunar la bugetul de stat peste două miliarde de lei vechi, sumă care care i-ar putea permite lejer să se autofinanțeze. Vestea desființării instituției și cedarea sediului autorităților locale vine la doar un an după ce ITC Buzău s-a mutat într-un sediu nou, construit cu bani de la Guvern.

Ciprian STERIAN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.