Un accident cu multe victim s-a produs în noaptea de duminică spre luni pe DN10, la Cândești, după ce două autoturisme s-au cicnit imediat după miezul nopții.

12 persoane între care și minori au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale după ce două mașini s-au ciocnit. Unul dintre autovehicule avea la bord 8 persoane din Calvini care se întorceau către casă de la un concert din municipiul Buzău.

Potrivit IPJ Buzău, din primele date a reieșit că este vorba de o coliziune între două autovehicule, unul condus de un tânăr de 19 ani, din Vernești, dinspre strada Nișcovului către intersecția cu DN10 și unul ce se deplasa pe drumul prioritar, dinspre Buzău către Brașov, la volanul căruia se afla un conducător auto de 30 de ani, din Calvini. Accidentul s-a soldat cu rănirea  celor doi șoferi și a altor 10 persoane, 3 din mașina șoferului din Vernești și 7 din autovehiculul conducatorului auto din Calvini, persoane cu vârste cuprinse între 5 și 29 de ani, din Buzău, Vernești, Berca și Calvini.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.