UPDATE: 22 de persoane, victime ale accidentului produs la ieșirea din Râmnicu Sărat spre Focșani, au nevoie de îngrijiri medicale. 8 persoane vor fi duse la spitalul din Râmnicu Sarat, 12 la UPU Buzău și alte 2 care au fost preluate de o ambulanță de la Suceava aflată în tranzit vor ajunge la UPU Focsani.

 

Accident de amploare pe DN2 E85 la ieșirea din Râmnicu Sărat spre Focșani. Un autocar cu 32 de persoane la bord s-a răsturnat pe drumul european iar mai mute persoane ar fi rănite. Din primele date de la fața locului nu ar fi persoane decedate însă șoferul autocarului ar fi încarcerat în stare gravă. Autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție și în zonă au fost trimise mai multe autospeciale.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a trimis în zonă 5 ambulanțe, o autospecială de transport victime multiple și două autospeciale de stins incendii iar Serviciul Județean de Ambulanță a trimis la locul producerii accidentului 8 ambulanțe. De asemenea, în zonă este prezent ți un echipaj al Secției de Drumuri Naționale.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.