UPU-4
Accidentele casnice și agresiunile au fost anul acesta, de Paște, în număr mare. Așa reiese din statisticile realizate de medicii din Spitalul Județean Buzău, după primele două zile de sărbătoare.
Astfel, potrivit Adrianei Bratosin, purtător de cuvânt al celei mai mari unități spitalicești buzoiene, în prima zi de Paște s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgențe a spitalului, 213 buzoieni cu probleme de sănătate. Luni, în a doua zi de Paște, numărul urgențelor medicale a fost și mai mare, ridicându-se la 236.
Conform sursei citate, mulți dintre buzoienii care au avut nevoie de îngrijiri medicale în aceste zile au prezentat probleme digestive, după mesele copioase de Paște, însă au fost și numeroase persoane care au căzut victime agresiunilor ori au fost implicate în accidente casnice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.