Marcel CIOLACU si Ion VASILE

Declarație Marcel CIolacu noul președinte al PSD Buzau:

„Azi am fost ales în funcția de președinte al PSD Buzău după ce domnul primar Constantin Boșcodeală a anunțat că nu mai candidează. A fost așa cum ne așteptam, important este că partidul a ieșit unit din această dispută, este greu să te întorci în trecut, toată lumea privește spre viitor tehnica s-a schimbat, modul de campanie, oamenii s-au schimbat și din acest moment eu nu am nici un fel de vendetă politică în partid. Am colegi pe care eu nu îi împart nici în buni și răi, nici în noi și vechi și îl aștept pe Marian Ghiveciu să se implice în organizare pentru că a dovedit că se pricepe foarte bine și pe domnul deputat Adrian Mocanu. De altfel pe Adrian Mocanu l-am propus la funcția de vicepreședinte și pe Marian Ghiveciu îl aștept după ce își rezolvă problemele cu justiția. Eu, dacă lucrurile ar fi fost într-o normalitate, i-aș fi propus domnului Ion Vasile o funcție de președinte de onoare. Am fost cu dânsul și la revoluție și la primul CPUN, e adevărat că diferența de vârstă era mare dar, ăsta este mersul vieții. Aștept ca domnul Boșcodeală să își termine procesul de la Brașov și după ce câștigă, pentru că eu așa sper, eu revin în funcția de președinte la municipiu. Ținta pe termen scurt este să câștigăm alegerile la Buzău și să convingem oamenii că nu vrem să facem decât lucruri bune.”

Declarație Constantin Boșcodeală la finalul alegerilor interne din PSD Buzău

„O conferință normală cu puține incidente pentru că așa au fost unii învățați s facă scandal dar s-a trecut peste și a fost vot în unanimitate. Viitorul PSD vreau să cred că va fi mai bine decât până acum cu toate că asta înseamnă un rezultat extraordinar de mare de peste 90 la sută. Revenind cu picioarele pe pământ pentru mine cel mai important este ca PSD să câștige administrațiile locale în vara anului viitor și abia apoi ne gândim la parlamentare. Probabil că acolo unde nu avem primari, cei în funcție vor candida pentru PSD. Domnul Ion Vasile nici nu a revenit bine și a început să indice nereguli. A fost pe la PC pe la UNPR și acolo a învățat o altă democrație. Democrația se face în sală și ați văzut votul sălii. Pentru mine important este să îmi rezolv problemele în justiție pentru că sunt nevinovat și ca urmare mă voi bate pentru dreptate și adevăr și nu vreau să discut despre o revenire la șefia PSD Buzău. Sincer nu știu ce va face familia Mocanu însă nu vreau să îmi mai legați numele de ei.”

Declaratie Ion Vasile după retragerea din cursa interna din partid :

„Am participat la o scamatorie politic a unui grup de 6-7 oameni care au pus la cale o mârșăvie și au fraudat această conferință. Au trimis de la București un Pinochio, un maimuțoi, acest Codrin Ștefănescu care nu a înțeles menirea lui, că trebuia să preia conferința și să fie neutru. Regret că la Buzău s-a întâmplat așa ceva că au încercat să manipuleze o sală întreagă. Parte din această organizație o să îi regăsim peste câteva luni într-un loc răcoros, cu spații mici și cu hrană zilnică, că de aia suntem contribuabili și plătim și pentru ăștia de la Mândrești sau Poarta Albă. Regret încă odată faptul că s-a întâmplat ce s-a întâmplat la Buzău. Nu regret că m-am înscris în această cursă în speranța unei competiții normale dar dacă PSD așa va evolua de acum în acolo 20 la sută e un procent mare la alegerile din 2016.”

12.35: Viorel Holban, primar al municipiului Ramnicu Sarat, a anuntat ca delegatia pe care o conduce va vota pentru Marcel Ciolacu. Holban a adaugat ca lui Boscodeala i-au fost fabricate dosarele si i-a indemnat pe social democrati sa voteze viitorul nu trecutul,spunand ca nu se mai stie in ce partid este candidatul Ion Vasile, facand aluzie la faptul ca, dupa plecarea din PSD, fostul senator a trecut pe la mai multe partide.

12.20: Fostul senator IOn Vasile a luat cuvantul in fata celor peste 400 de membri PSD prezenti la alegerile pentru sefia organizatiei judetene. Printre altele, ION Vasile a cerut vot secret, nu la vedere, cum a fost cel de la alegerile pentru sefia filialei municipale. „NU ne trebuie dinastii in PSD” a spus, printre altele IOn Vasile, care a fost mai mult huiduit decat aplaudat de participantii care la un moment dat i au cerut sa termine. Urmatorul pe lista cuvantarilor este VIorel HOlban


12.00: Alegerile pentru șefia PSD continuă în același ritm, fiind presărate cu vociferări, fluierături și chiar îmbrânceli, îmbrânceli care s-a produs în momentul intrării delegaților în sala unde se desfășoară lucrările. Mocanu ar fi acuzat că ecusoanele delegaților sunt neștampilate, cee ace ar fi putut duce la intrarea oricui în sală. Pe acest fond, unii dintre participanți au început să se încaiere.
Tensiunea a continuat și în timpul ședinței înmomentul în are s-au făcut propuneri pentru comisia de numărare a voturilor. Au fost făcute propuneri de către Constantin Boșcodeală, cel care prezidează ședința și de către VictorMocanu, în timp ce Codrin Ștefănescu a ridicat problema ca propunerile să fie supuse la vot nominal.
Sala a votat propunerile lui Boșcodeală în timp ce pe cele ale li VictorMocanu le-a respins.
Ulterior, GHiveciu a luat cuvântul,spunând că nu este normal ca din comisia de numărare a voturilor să facă parte numai personae care sunt pro CIolacu. A fost momentul î care Boșcodeală a propus ca din comisia de numărare a voturilor să facă parte atât simpatizanți ai lui Ion Vasile cît și cei ai lui Marcel CIolacu.

10. 55-Apar primele tensiuni chiar inainte de a incepe lucrarile conferintei de alegeri pentru presedintia PSD Buzau. Surse din partid sustin ca la un moment dat deputatul Adrian Mocanu a tras de firele unui laptop de pe care se proiecteaza imagini pe un ecran iar cel care are in gripa calculatorul ar fi sunat la 112 sa reclame fapta parlamentarului. Cazul a fost confirmat de oficiali din IPJ Buzau care au precizat ca situatia conflictuala s a rezolvat rapid, fara a fi nevoie de audieri.
Alte surse din PSD spun ca ADrian Mocanu ar fi dat unor bodyguarzi ecusoane de delegati la conferinta spunand ca acestia sunt membri ai PSD Vernesti. CElor in cauza le-ar fi fost cerute buletinele pentru a vedea daca au domiciliul in Vernesti si cum acest lucru a fost infirmat, indivizii au fost dati afara din salade alegeri.
DE mentionat ca alegerile din PSD Buzau sunt supraegheate indeaproape de politisti in civil

441 de delegați social democrați vor stabili, sâmbătă cine va fi noul președinte al PSD Buzău. În lupta internă se vor confrunta deputatul Marcel Ciolacu ales, vineri , președinte al organizației municipale pentru un nou mandat și cel care a condus PSD Buzău timp de 20 de ani doctorul Ion Vasile. Ciolacu va candida în tandem cu ministrul Eugen Teodorovici care vizează postul de președinte executiv ocupat în prezent de Marian Ghiveciu și se bazează în mare parte pe voturile venite din partea celor aproape 150 de delegați veniți din partea organizației municipale. De cealaltă parte Ion Vasile are în această luptă sprijinul deputaților Adrian Mocanu și Marian Ghiveciu și al senatorului Victor Mocanu și se bazează în principal pe votul delegaților din organizațiile comunale, mai mulți ca număr dar împărțiți ca și opțiune.
Alegerile sunt programate să înceapă la ora 11.00 și vor fi supravegheate de un trimis de la centru. De asemenea, la eveniment au fost invitați mai mulți lideri centrali printre care Liviu Dragnea și chiar Ion Iliescu.
Observatorul buzoian vă va ține la curent pe tot parcursul desfășurării lucrărilor conferinței municipale cu detalii despre lupta intern din PSD Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.