Cazurile de pestă porcină confirmate recent în județe precum Tulcea sau Constanța au determinat autoritățile sanitar veterinare să ia măsuri și la nivelul județului Buzău.
Astfel, toate târgurile de animale autorizate din județ au fost închise pe timp nelimitat din cauza epidemiei de pestă porcină cu care se confruntă țara noastră.
,,Având în vedere evoluţia explozivă şi implicit tendința extinderii pestei porcine africane pe teritoriul României, prin prezenta vă comunicăm faptul că începând cu data prezentei, se suspendă pe o perioada nedeterminata activitatea în toate târgurile de animale autorizate sanitar veterinar de pe raza teritorială a judetului Buzău. Totodată, este interzisă organizarea aglomerărilor de animale de interes zootehnic care au ca scop vânzarea animalelor vii. Orice semn de boală la porci va fi notificată OBLIGATORIU medicului veterinar teritorial. Descoperirea oricărui cadavru de porc, indiferent de cauza presupusă sau cunoscută a morții va fi URGENT și OBLIGATORIU notificată medicului veterinar teritorial.
Respectarea interdicțiilor dispuse prin prezenta va fi atent monitorizată de echipe mixte de control formate din reprezentanți ai DSVSA Buzău și alte instituții județene cu rol de control și asigurare a liniștii și ordinii publice”, transmite DSVSA Buzău.

Autorităţile precizează, totodată, că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
Pe de altă parte, Guvernul va aloca stimulante financiare între 65 de lei şi 400 de lei celor care alertează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) că au vânat sau au găsit pe marginea drumului porci mistreţi morţi din cauza pestei porcine sau infectaţi cu acest virus. Banii sunt oferiţi după ce virusul este confirmat în laborator.
„A fost luată decizia pentru acordarea de stimulente financiare pentru notificări în cazuri de porci mistreţi morţi şi pentru participarea vânătorilor la vânătoarea selectivă. Au fost instituite măsuri suplimentare de control pentru animale sălbatice, porci mistreţi din zonele în care există focare de pestă porcină”, a declarat recent purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu. Astfel, vânătorii, gestionarii fondului cinegetic şi persoanele implicate în managementul silvic sau al faunei primesc un stimulent financiar în valoare de 225 de lei pe animal pentru porcii mistreţi găsiţi morţi, bolnavi sau pentru cei împuşcaţi în vederea stabilirii diagnosticului.
De asemenea, pentru fiecare porc mistreţ mascul vânat în zona de mare risc de la care există probe că sunt infectaţi, vânătorii primesc 65 de lei, în timp ce pentru femelă primesc 400 de lei.
Se mai acordă 65 de lei oricărei persoane care alertează ANSVSA că a găsit porci domestici cu semne clare de infestare în zona adiacentă drumurilor publice sau pe raza teritorială a localităţilor.
Banii se acordă doar în cazul confirmării virusului în laboratoare.
„Toate aceste sume sunt acordate în baza deciziilor grant al Comisiei Europene, se acordă din bugetul ANSVSA, dar sunt sume care se rambursează în proporţie de 75 la sută de către Comisia Europeană”, a precizat Nelu Barbu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.