Sperietură groaznică pentru o familie din satul Valea Salciilor, comuna Tisău. Nici nu se luminase bine afară când, în jurul orei 4.00, au fost treziți de un zgomot puternic. Când au ieșit din casă să vadă ce s-a întâmplat, oamenii  au fost surprinși să constate că fix în peretele casei stătea oprit un Audi Q 7. Din primele cercetări, se pare că mașina a fost condusă de un tânăr de 23 de ani din Berca,  autoturismul a  fost scăpat de sub control și a ieșit de pe șosea, distrugând gardul locuinței și oprindu-se, apoi,  în peretele casei din satul buzoian Valea Salciilor.  Din fericire, nimeni nu a fost rănit însă pagubele materiale sunt importante. La sosirea oamenilor legii, șoferul dispăruse iar mașina era abandonată în curtea casei avariate. În timp ce se efectuau măsurători la fața locului a apărut și tânărul de 23 de ani care a declarat că nu el ar fi condus autoturismul.   Polițiștii au constatat, de altfel, că tânărul șofer nu se prezenta tocmai în parametri optimi pentru a conduce autoturismul. El mirosea a alcool de la o poștă și a refuzat să fie testat cu aparatul Drager pe motiv că nu el ar fi fost la volanul mașinii. Acum, oamenii legii încearcă să afle cine a condus de fapt și de drept autoturismul scăpat de sub control, dar toate indiciile condus spre tânărul băut.  Dacă va fi găsit vinovat, individul  din Berca se va alege cu dosar penal pentru distrugere, fugă de la locul accidentului  și conducere sub influența alcoolului, dar va trebui să suporte și cheltuielile pentru repararea gardului distrus și a casei avariate.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.