CorinaDONESCU
Conducerea Spitalului Județean Buzău a dispus suspendarea din funcție a celor 3 cadre sanitare implicate în scandalul creditelor cu acte false, între care se află și vicepreședintele Sanitas Buzău, asistent Corina Donescu, fiind demarată și o anchetă internă pentru a se afla cum a fost posibilă sustragerea documentelor pacienților din arhiva spitalului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Buzău, Adriana Bratosin, conducerea celui mai mare spital din județul Buzău a dispus declanșarea cercetării la locul de muncă a celor trei angajați implicați în frauda creditelor false pe numele unor pensionari care nu aveau cunoștință de contractarea împrumuturilor, pe durata cercetării cei trei urmând să nu mai vină la serviciu și nici să nu fie remunerați. Conform sursei citate, cei doi asistențiși o infirmieră implicați în acest scandal nu mai au dreptul să profeseze până la finalizarea, urmând ca o decizie finală în ceea ce i privește să fie luată ulterior.
”Spitalul Județean de Urgență Buzău a declanșat procedura de cercetare disciplinară prealabilă față de cei trei salariați implicați în obținerea ilegală a unor credite de consum . Conform prevederilor legale, pe durata cercetărilor, celor trei li se suspendă contractele individuale de muncă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Buzău, Adriana Bratosin.
Ancheta internă declanșată în Spitalul Județean Buzău și cercetarea celor trei angajați între care se află vicepreședintele Sanitas Buzău, asistent Corina Donescu, vine după ce polițiștii au destructurat o rețea formată din 15 persoane care a contractat cel puțin 12 credite în valoare de 130 de mii de lei pe numele unor bătrâni care la un moment dau au fost internați și care la spitalizare au avut nevoie de cuponul de pensie. Aceste documente au fost sustrase, potrivit anchetatorilor, de către Corina Donescu, angajată în cadrul UPU a Spitalului Județean Buzău, dar și de un coleg de al său și de o infirmieră și virate mai departe printr-un intermediat către două analiste de credit angajate în cadrul unei unități nebancare de împrumuturi.
Astfel, membrii rețelei au contractat cel puțin 12 împrumuturi pe numele unor bătrâni aflați pe patul de moarte. În acest caz, asistent Corina Donescu și una dintre funcționarele unității au fost reținute pentru 24 de ore însă ulterior s a decis cercetarea lor sub control judiciar. Împotriva celor 15 persoane. Membre ale grupării, a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.