396 de contestații depuse de absolvenții de liceu, nemulțumiți de notele obținute la bacalaureatul second-hand. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean admit că numărul contestațiilor depuse este mare, însă nu se așteaptă la modificări substanțiale ale procentului de promovabilitate.
Potrivit inspectorului școlar general al IȘJ Buzău, Florina Stoian, la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului, s-au înscris 2295 de absolvenți de liceu, însă doar 1934 au fost prezenți în sălile de examen. Dintre aceștia, numai 436 de tineri au reușit să promoveze, la nivelul județului procentul de promovabilitate fiind de 22,54 la sută, peste media pe țară.
Conform sursei citate, rezultatele erau previzibile având în vedere că cei care au susținut săptămânile trecute bacalaureatul au fost , în principal, elevi slab pregătiți, cu medii foarte mici la sesiunile anterioare ori corigenți.
”Oricum, ei au dat semne că nu vor fi pregătiți, că nu-i interesează pentru că la școlile unde s-a făcut pregătire nu au dat buzna. Asta ne face să înțelegem că nu i-a interesat. Păcat.”, a declarat astăzi șefa învățământului buzoian, Florina Stoian.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.