Astăzi e examenul de maturitate contra unei mașini de fotbal

UEFA U21, ITALIA – SAN MARINO

0
205

Cu un lot evaluat la 245 de milioane de euro (față de doar 50 al băieților de sub tricolor), Anglia era cotată drept principala favorită la câștigarea trofeului suprem. Insularii au în palmares încă două victorii la acest nivel de vârstă, însă a trecut destul de mult timp de la ultimul, era 1984, iar Naționala lui Mircea Lucescu juca la Europeanul francez contra Germaniei, Spaniei și Portugaliei. De atunci însă, ei s-ar mai putea lăuda cu atingerea unei finale, în 2009, dar pierdută în fața nemților.

Anglia arată bine pe hârtie la ediția din acest an. Aș putea să fiu răutăcios și să zic că de la mijloc în sus sunt numele sonore, iar apărarea ar fi punctul lor slab, doar că în preliminarii au încasat numai 5 goluri! Aici suntem noi mai buni pentru că am primit doar 4… O listă a oamenilor de atac din trupa antrenorului Andy Boothroyd poate crea dureri de cap dacă ne uitam pe site-ul transfermarkt și vedem că absolut toată lumea are cote de peste 15 milioane: Foden (Man City), Maddison (Leicester), Calvert-Lewin (Everton), Abraham (Aston Villa), Gray (Leicester), Nelson (Hoffenheim), Solanke (Bournemouth) ori Sessegnon (Fulham). Pffff, mi-e și jenă să vă zic că mai sunt destui care sunt evaluati undeva între 3 și 10 milioane! Despre vedeta lor, James Maddison, cu un preț de 30 de milioane, presa din Insulă spunea ieri că ar fi deja un acord între Leicester și Tottenham pentru ca Spurs să plătească ceva între 60 și 65 de milioane de sterline. O cifră impresionantă, dar cifre la fel de bune are și mijlocașul vulpilor: 38 de meciuri în stagiunea trecută, 7 goluri și 7 pase decisive. Și asta în ciuda faptului că la club joacă undeva lipit de tușa dreaptă, iar la Naționala “Three Lions” are sarcini eminamente ofensive direct în spatele vârfurilor. Asta ca să fac trecerea la Aaron Wan-Bissaka, fundașul lui Crystal Palace, și el cotat la 25 de milioane. El este omul care și-a marcat autogol în min. 95 contra Franței, dar tot el va fi și protagonistul unui transfer de senzație în Premier League în această vară. Presa britanică scrie că actualul club al fundașului s-a înțeles deja cu Manchester United pentru 55 de milioane de sterline (62 de milioane de euro), ceea ce ar însemna un record în fotbalul de acolo. E vorba de cel mai scump fundaș englez tranzacționat vreodată! Așa că acel autogol nu trebuie văzut de băieții lui Rădoi drept un punct slab al defensivei Angliei, ci, mai degrabă, organizarea ei pe parcursul unui întreg meci a fost deficitară. Francezii i-au dominat total după 0-1 și om în plus pe teren, au irosit și două penalty-uri (cîte unul pe repriză), deci cred că tinerii lupi de sub tricolor pot încerca marea cu degetul și reuși bomba turneului. O bombă care ne-ar duce direct în semifinalele turneului și la Olimpiada de la Tokio de anul viitor.

La conferința de presă premergătoare acestui meci, l-am întrebat pe antrenorul nostru dacă ar semna pentru un rezultat de egalitate. A răspuns simplu: “Nu. Pentru că nu-mi garantează nicicum calificarea în semifinale. Jucăm cu sufletul și dăm tot ce-avem mai bun cu 23 de milioane de inimi bătând în același ritm cu ale noastre, iar de va fi să avem un rezultat de egalitate prin min. 85 – 87 și să jucam prost, să riscăm să pierdem, atunci e clar că vom încerca să conservăm scorul egal. Dar azi, cu 24 de ore înainte, merg pe o singură carte, a victoriei!”

HAI ROMÂNIA! FORZA SĂ FIE CU VOI, FLĂCĂILOR!

 

Corespondență din Cesena de la Vali MOCANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.