Circulația pe Bulevardul Nicolae Bălcescu va fi întreruptă mâine dimineață, între orele 9.30-11.00, pe sectorul de drum cuprins între poarta parcului Crâng și intersecția cu strada Spiru Haret. Tot în același intervar orar va fi interzis accesul autovehiculelor si pe Bulevardul Nicolae Titulescu de la intersecția cu strada Democrației și până la intersecția cu Bulevardul Nicolae Bălcescu. Restricțiile sunt ca urmare a repetițiilor impuse pentru organizarea manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a României.
Conducătorii auto sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să respecte indicațiile polițiștilor de la Serviciul Rutier care vor fi prezenți la fiecare intersecție de pe traseul menționat, până la finalizarea repetițiilor.
Ciprian STERIAN