O nouă bază sportivă a fost inaugurată, aseară, pe șoseaua de centură a municipiului Buzău, după o festivitate la care au participat directorul Direcției Județene Pentru Sport și Tineret Buzău, Cristi Vioiu dar și numeroși amatori ai tenisului de câmp. Club Yenki și-a deschis, ieri, porțile în urma unei investiții de peste 125 mii de euro și se întinde pe o suprafață mai mare de 4 mii de metri pătrați. Beneficiază de 4 terenuri de tenis dintre care unul acoperit dar și de un teren de fotbal-tenis. Noua bază sportivă alături de clubul sportiv Ten Club Tenis își propune să atragă cât mai mulți copii spre practicarea sportului de performanță și, tocmai de aceea, tinerii vor avea mereu la dispoziție unul dintre terenurile inaugurate ieri. Clubul Ten Club Tenis are deja, la doar un an de la inaugurare, 64 de copii care practică regulat tenisul de câmp iar alți zece sunt pe lista de așteptare. Clubul funcționaeză după un program extins astfel că, cei mai tineri practicanți ai tenisului se pot bucura de cele patru terenuri de luni până vineri în intervalul orar 8.00-16.00, în timp ce adulților le-a fost rezervată o perioadă în afara orelor de program între 16.00-24.00.
Deși abia inaugurată, noua baza sportivă are programate pe parcursul acestui an, patru turnee de tenis dintre care unul internațional.

Ciprian STERIAN

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.