S-a jucat și ultima etapă a sezonului regulat din NFL, rundă în care echipe precum Steelers și Packers au reușit să le dea peste nas specialiștilor, mergând în play-off. Vom discuta despre tabloul primei runde din fazele superioare și despre despărțirea anului, poate cea mai importantă veste din ultima bucată semnificativă de timp.
Formațiile ce vor reprezenta AFC în fazele superioare ale sezonului 2023-2024 sunt: Baltimore Ravens (13-4), Buffalo Bills (11-6), Kansas City Chiefs (11-6), Houston Texans (10-7), Cleveland Browns (11-6), Miami Dolphins (11-6) și Pittsburgh Steelers (10-7).
Runda de Super Wild Card va debuta cu partida dintre Houston Texans și Cleveland Browns, în care Joe Flacco va face tot posibilul să demonstreze că încă mai are un cuvânt important de spus în ceea ce privește desfășurarea acțiunii din NFL, sâmbătă, 23 ianuarie, de la 23:30.
După finalul acestui meci va începe alt duel AFC, probabil șocul rundei de Super Wild Card, bătălia dintre Kansas City Chiefs și Miami Dolphins, de la 03:10. Tyreek Hill, cel mai bun jucător din ofensiva „Delfinilor”, va reveni pe terenul pe care s-a consacrat în Ligă și va încerca, alături de colegii săi, să producă surpriza și să-i facă pe Andy Reid și Patrick Mahomes să privească restul postsezonului din fața televizorului.
Pe 14 ianuarie, începând cu 20:00, Pittsburgh Steelers, formație care a învins marea rivală din Baltimore pentru a ajunge în play-off, va da piept, în deplasare, cu cei de la Buffalo Bills. Josh Allen, Stephon Diggs, Micah Hyde și Jordan Poyer nu au de gând să îi urmărească pe „Oțelari” cum se bucură pe terenul lor la finalul meciului, astfel anunțându-se un duel de pomină, în care defensivele trebuie să evolueze impecabil.
Echipele din NFC care iau parte la lupta pentru trofeu sunt: San Francisco 49ers (12-5), Dallas Cowboys (12-5), Detroit Lions (12-5), Tampa Bay Buccaneers (9-8), Philadelphia Eagles (11-6), Los Angeles Rams (10-7) și Green Bay Packers (9-8).
Duelurile din runda de Super Wild Card, între echipele din NFC, debutează cu partida dintre Dallas Cowboys și Green Bay Packers, de pe terenul formației texane. Deși Dallas pornește ca favorită certă, Green Bay nu are de gând să intre pe teren doar pentru a bifa prezența. Jordan Love și coechipierii săi sunt gata să le facă viața grea celor de la Cowboys, în primul duel din NFC al play-off-ului. Meciul va avea loc duminică, 14 ianuarie, de la 23:30.
La ora 03:15 începe un alt duel interesant, între două echipe pe care nimeni nu le vedea în play-off la începutul sezonului. Los Angeles Rams va da piept cu Detroit Lions, pe stadionul „Leilor”, într-o atmosferă ostilă, menită să-i facă pe oaspeți să cedeze. Ofensiva celor de la Detroit pare să fie principala armă în lupta cu echipa californiană, iar formația lui Sean McVay trebuie să practice un joc defensiv foarte bun pentru a putea spera la calificare.
Finalul rundei de Super Wild Card va fi marcat de meciul din Florida, dintre Tampa Bay Buccaneers și Philadelphia Eagles, ce va avea loc marți dimineață, ora 03:15. Philadelphia, formație care s-a duelat cu Kansas City pentru titlu în sezonul precedent, speră să poată merge mai departe pentru a-și putea îndeplini visul din acest sezon, ridicarea trofeului Vince Lombardi deasupra capului. Pentru asta, însă, trebuie să se regăsească și să uite de forma din ultima vreme, întrucât Baker Mayfield și defensiva celor din Tampa Bay sunt hotărâți să treacă în fazele următoare.
În continuare, vom discuta despre cea mai importantă știre a săptămânii, dacă nu cumva chiar a acestui sezon sau a ultimilor ani. Bill Belichick nu va mai fi antrenorul celor de la New England Patriots, echipă alături de care a câștigat șase titluri în 24 de sezoane remarcabile, afirmând joi că este timpul ca cele două tabere să meargă mai departe. Belichick, probabil cel mai mare antrenor din istoria NFL, privește cu drag spre realizările din trecut, spre succesul său de neegalat alături de „Patrioți”.
Proprietarul echipei, Robert Kraft, a petrecut o mare parte din această săptămână întâlnindu-se cu Belichick, timp în care au discutat despre abordările celor două părți în ceea ce privește viitorul. Potrivit surselor apropiate echipei, între cei doi nu a existat vreun conflict, iar decizia luată a fost rezultatul gândirii celor doi. Astfel, după 24 de ani, New England renunță la serviciile lui Belichick, la câteva sezoane distanță de momentul în care „Patrioții” s-au despărțit și de Tom Brady.
New England se va lansa, acum, în prima căutare de antrenor principal după aproape un sfert de secol. Cel mai important candidat pentru acest post pare să fie Jerod Mayo, fost jucător pentru Patriots și actual antrenor pentru postul de linebacker în cadrul clubului. Mayo a evoluat pentru New England din 2008 până în 2015, iar din 2019 a ocupat poziția de asistent sub aripa lui Belichick.
Vali Mocanu și Eduard UNGUREANU