Biserica mănăstirii Rătești este în pericol de prăbușire după ce pământul de sub biserică s-a tasat în urma ploilor din urmă cu două săptămâni iar în pereții locașului de cult au apărut fisuri care pun în pericol integritatea clădirii. Fisurile la biserică vin după ce în ultimele trei luni mai multe chilii din așezământul monahal dar și Stăreția au fost distruse complet de alunecările de teren din zonă. În tot acest timp, lucrările de reabilitare ale Complexului Monahal de la Rătești pentru care există o finanțare europeană de aproape 4 milioane de euro au trebuit regândite în lumina situației nou create și pentru a demara lucrările în teren este nevoie de stabilizarea versantului pe care este construită Mănăstirea Rătești.
„Proiectul de restaurare, consolidare, punere în valoare și introducere în circuit turistic al complexului arhitectural medieval al Mănăstirii Rătești nu a fost stopat, dar au apărut noi modificări de care trebuie să ținem seama și a trebuit refăcut proiectul, astfel încât să ținem seama de modificările apărute. Nu am început lucrările propriu-zise pentru că este nevoie de o stabilizare a terenului și de o suplimentare a finanțării pe care sperăm să o obținem din fondul de urgență al Guvernului”, a declarat Marius Anghel, manager al proiectului de restaurare, consolidare, punere în valoare și introducere în circuit turistic al complexului arhitectural medieval al Mănăstirii Rătești.
Sursa citată a mai precizat că cel mai probabil partea afectată a bisericii va trebui demolată și reconstruită iar din această cauză termenele stabilite inițial în proiect vor suferi modificări.
Practic, pentru ca lucrările cuprinse în proiectul european să demareze este nevoie de consolidarea versantului pe care se află amplasată mănăstirea iar pentru aceste lucrări, la o primă estimare, este nevoie de încă 3 milioane de euro, bani care ar trebui să vină din fondul de urgență al Guvernului.
Prefectura împreună cu Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național a Județului Buzău și cu Consiliul Județean au înaintat toate documentele pentru elaborarea unei Hotărâri de Guvern prin care să se aloce banii necesari însă decizia se lasă așteptată, având în vedere că este vorba despre o sumă destul de mare de bani.
Până atunci, așezământul monahal a fost închis iar măicuțele care slujeau la Mănăstirea Rătești au fost mutate vizavi de locașul de cult în spațiul unui centru social filantropic ce aparține Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
Deși decizia este cât se poate de înțeleaptă având în vedere cele întâmplate în așezământul monahal de la Rătești, călugărițele care slujesc de o viață la această mănăstire nu se împacă deloc cu gândul și se roagă cât e ziua de mare pentru salvarea a ceea ce a mai rămas din Mănăstirea Rătești.
„Stau de 23 de ani aici la mănăstire, dar așa ceva nu am văzut. Uitați-vă cum arată curtea, biserica, chiliile… Ne-am mutat la centrul acela de vizavi și stăm grămadă acolo….” spune cu ochii în lacrimi o măicuță de la Mănăstirea Rătești, care a ajuns să se roage la Dumnezeu in fața icoanelor pictate pe clopotnița locașului de cult.

Mănăstirea Rătești datează din secolul XVI, fiind inițial un schit de călugări ca să devină apoi o mănăstire de maici având ca hram Sfânta Treime, a doua zi după Rusalii și Sfântul Dimitrie – Izvorâtorul de Mir. Complexul arhitectural al Mănăstirii Rătești a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Buzău din anul 2004 iar la finele anului 2013 a fost obținută o finanțare europeană de aproape 4 milioane de euro pentru restaurare, consolidare, punere în valoare și introducere în circuit turistic al complexului arhitectural medieval al Mănăstirii Rătești.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.