Cezar PREDA

Organizația Municipală a PDL Buzău rămasă fără lider după plecarea avocatului Ciprian Ene va fi condusă, interimar, până la identificarea unei persoane capabile și dispuse să se bată pentru postul de primar al municipiului Buzău. Anunțul a fost făcut de liderul PDL, deputatul Cezar Preda carea anunțat că în cel mai scurt timp se va desemna un interimar laconducerea democrat-liberalilor din municipiu.
Biroul Permanent Local, întrunit vineri, a identificat un înlocuitor al lui Ciprian Ene în persoana lui Bogdan Duță, cel care ar fi fost susținut de o parte a membrilor PDL și la alegerile din urmă cu câteva săptămâni la care însă nu s-a mai înscris pentru cea mai înaltă funcție de la municipiu. De altfel, venirea lui Duță la conducerea democrat-liberalilor din orașul Buzău nu reprezintă o surpriză el fiind ales în urmă cu câteva săptămâni prim-vicepreședinte al Organizației Municipale a PDL. Bogdan Duță este membru PDL de mai multi ani și a avut și două mandate de consilier județean.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.