Primarul Constantin Boșcodeală a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Gloria, decizia fiind definitivă, ceea ce atrage după sine interdicția edilului de a mai sta în fruntea Primăriei. Boșcodeală are interzis la Primărie timp de 5 ani de zile.
„Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov şi inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian împotriva sentinţei penale nr. 216/10.02.2015 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul nr. 18228/197/2013, pe care o desfiinţează pe latură penală în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, revocarea măsurii asigurătorii, omisiunea desfiinţării Actului adiţional nr. 7937/2006, omisiunea dispunerii confiscării speciale şi rejudecând:
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, art. 2481, cu aplicarea art. 41 alin. 2 (6 acte materiale), art. 74 alin. 1 lit. a şi alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969 şi art. 5 din Codul penal condamnă pe inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. c Cod penal din 1969, dreptul de a ocupa funcţia de primar pe o durată de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.
Dispune schimbarea încadrării juridice pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, art. 2481 Cod penal din 1969, în infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969, pentru fapta din 19.05.2006.
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal din 1969 şi art. 5 din Codul penal condamnă pe inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, 35 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Boşcodeală Constantin Octavian şi aplică în final inculpatului Boşcodeală Constantin Octavian pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcţia de primar pe o durată de 5 ani.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, art. 71 Cod penal din 1969 interzice inculpatului Boşcodeală Constantin Octavian drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b din Cod penal din 1969.
În baza art. 861 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul pena, dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Boşcodeală Constantin Octavian sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani, potrivit art. 862 Cod penal din 1969.
În baza art. 863 alin. 1 Cod penal din 1969 dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
• să se prezinte la Serviciul de probaţiune Buzău, la datele fixate;
• să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
• să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
• să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Atrage atenţia inculpatului Boşcodeală Constantin Octavian asupra prevederilor art. 864 Cod penal din 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 397 alin. 3, 25 alin. 3 şi art. 256 din Codul de procedură penală desfiinţează Actul adiţional la Hotărârea nr. 1439/16.12.1982 a fostului Consiliu Judeţean pentru Educaţie Fizică şi Sport, înregistrat sub nr. 7937/2006 la Primăria Municipiului Buzău.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, dispune confiscarea specială a sumei de 821.496,32 lei şi echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 9377,5 euro de la inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian.
Menţine măsurile asigurătorii luate prin ordonanţa procurorului din data de 20 martie 2012 în dosarul nr. 87/P/2010 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti până la concurenţa sumei de 821.496,32 lei şi a echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 9377,5 euro şi dispune ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului pentru ce depăşeşte această sumă.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia”, se arată în soluția dictată de magistrații de la Curtea de Apel Brașov.

Constantin Boșcodeală este primar al municipiului Buzău din anul 1996, fiind acum la al cincilea mandat
Mandatul său va înceta prin ordin al prefectului la momentul comunicării sentinței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.