Autoritățile sanitar veterinare din Buzău sunt în alertă maximă după ce o mașină cu porci aduși din focarele de pestă porcină de la Brăila a intrat pe raza județului nostru, cu destinația finală localitatea Bisoca.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabi Cozma, duminică, la punctul de control în trafic de la Vizireni, unde acționau un polițist și un medic veterinar, a fost identificat și oprit un transportator care se deplasa de la Brăila către o stână din Bisoca. Acesta avea în mijlocul de transport 2 porci fără crotalii sau documente de transport. Deși a fost informat cu privire la interdicția de transport a animalelor în afara zonei aflată în carantină, transportatorul a insistat să-și continue drumul, dar nu i s-a permis.
O echipă a DSVSA Buzău s-a deplasat urgent la fața locului și a efectuat eutanasierea celor 2 porci prin injecție letală. Cadavrele vor fi transportate pentru incinerare la DSVSA Buzău. Transportatorul, un bărbat din județul Brăila, a fost amendat cu 3000 lei. Proprietarul animalelor, un bărbat din Bisoca, județul Buzău, care se deplasa împreună cu acesta, a fost amendat cu 1500 lei. Mijlocul de transport a fost decontaminat și i s-a permis ulterior continuarea deplasării către Bisoca.
De asemenea, a fost notificat medicul veterinar de la Bisoca, acesta urmând a supraveghea cu maximă atenție efectivele de porci din localitate.
Pesta porcină africană nu a fost confirmată până acum în județul Buzău, însă face ravagii în județele vecine. La Galați, Braila și Ialomița, boala face ravagii, mii de porci fiind uciși de boală sau eutanasiați preventiv de autorități.
Boala nu afectează omul, însă are efecte socio economice extrem de importante. De aceea, autoritățile încearcă să limiteze pe cât posibil răspândirea virusului însă important în lupta cu virusul este si reacția proprietarilor de animale, care trebuie să anunțe medicii sanitar veterinary imediat cum observă semne de boală la animale, dar trebuie să și permită autorităților să acționeze pentru stârpirea bolii .