Bursa Locurilor de munca-7
Peste 1250 de buzoieni aflaţi în căutarea unui loc de muncă au trecut vineri pragul bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată în cele cinci orașe din județul Buzău. 70 de angajatori din întreg județul au pus la bătaie 730 de joburi, cele mai multe fiind în municipiul Buzău(392), Râmnicu Sărat(280) și Nehoiu(26).
Potrivit statisticilor întocmite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, 889 de persoane au trecut pragul bursei la Buzău în timp ce la Râmnicu Sărat s-a înregistrat o prezență destul de scăzută, venind la eveniment doar 198 de șomeri.
Cea mai mare parte a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă au fost absolvenţi din promoţia curentă. Cu bacalaureat promovat sau fără, 828 de foști elevi au venit la bursa locurilor de muncă doar în municipiul Buzău în timp ce în întreg județul numărul absolvenților din promoția curentă a depășit 1100. Tinerii care nu și-au găsit un loc de muncă sau care nu au ales să își continue studiile au optat pentru ajutorul de șomaj în valoare de 250 de lei pe care îl pot primi timp de 6 luni. La finalul bursei, 616 tineri au fost selectaţi la interviuri dintre care 456 doar din municipiul Buzău.
La nivel național rata şomajului la sfârşitul lunii august a fost de 5,12%, mai mare cu 0,03 puncte procentuale decât cea din iulie, dar cu 0,23 puncte procentuale mai mică decât cea din august 2013. Conform statisticilor, județul Buzău se clasează pe locul trei în topul județelor cu cel mai mare număr de șomeri înregistrați, cu un nivel al ratei șomajului de 9,63%, fiind surclasat doar de Vaslui-10,75% și Teleorman -10,26%.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.