Județul Buzău se confruntă cu efectele fenomenelor hidrometeorologice periculoase, aflate sub avertizări meteorologice și hidrologice, situație care a mobilizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu” Buzău în regim de intervenție permanentă.

Potrivit unui comunicat oficial al ISU Buzău, de la debutul manifestării fenomenelor meteo severe, pompierii buzoieni au intervenit în nu mai puțin de 16 situații de urgență, generate în principal de acumulări de apă, aluviuni și degradări ale infrastructurii rutiere.

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate în municipiul Buzău, unde au avut loc cinci intervenții, dintre care două pe strada Primăverii, dar și pe strada Stăvilarului, bulevardul Mareșal Averescu și Aleea Grădinilor. Intervenții au fost necesare și în municipiul Râmnicu Sărat (două cazuri), precum și în comuna Tisău (două intervenții).

Echipele ISU au acționat și în mai multe localități din județ, respectiv Istrița de Jos (comuna Săhăteni), Viperești, Afumați (comuna Pârscov), Lipia (comuna Merei), Costești, Topliceni și Podgoria.

La momentul actual, pompierii desfășoară operațiuni de evacuare a apei în municipiul Buzău – pe străzile Primăverii și Stăvilarului –, în Râmnicu Sărat, pe strada Câineni, dar și în comuna Podgoria și în satul Lipia, comuna Merei.

Situația este atent monitorizată și din punct de vedere hidrologic. Conform datelor furnizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Buzău, pe râul Nișcov, în localitatea Mierea, a fost depășită cota de atenție, existând risc de creștere a nivelului apei.

Probleme au fost semnalate și pe mai multe drumuri din județ. În comuna Tisău, drumul comunal dintre Grajdana și Barbuncești este blocat de aluviuni, urmând să fie degajat de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. Pe DJ 203K, în comuna Lopătari, s-a produs o tasare a carosabilului pe o lungime de aproximativ doi metri și o adâncime de circa un metru, zona fiind deja semnalizată de autoritățile locale.

De asemenea, pe DC 52, în comuna Vernești, între Săseni pe Vale și Zorești, s-a produs o surpare de mal, iar pe DJ 203G o alunecare de teren a blocat parțial traficul, intervențiile fiind asigurate de SVSU Merei.

Reprezentanții ISU Buzău transmit că monitorizează permanent evoluția situației operative și sunt pregătiți să intervină pentru protejarea populației și limitarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase.

Autoritățile fac apel la cetățeni să respecte recomandările oficiale, să evite zonele cu risc de inundații și să anunțe orice situație de urgență prin apelarea numărului unic 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.