Un bărbat din Buzău a fost prins în flagrant în timp ce primea 2.500 de lei pentru sprijini un tânăr din Buzău să fie admis Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. Ulterior buzoianul a fost arestat pentru 30 de zile. Denunțător în acest caz a fost chiar tatăl băiatului care a achitat în mai multe tranșe șuma de 3.500 de euro unui bărbat care l-ar fi asigurat că îi poate garanta admiterea fiului acestuia la școala de poliție.
Potrivit unui comunicat de presă al DGA Buzău la data de 30 septembrie, la propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Tribunalul Buzău a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile față de o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. În fapt, în urma denunțului formulat de o persoană fără calitate specială, la data de 29 septembrie 2022, ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au procedat la organizarea și prinderea în flagrant, în aceeași zi, a inculpatului, în timp ce primea suma de Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău reprezentând ultima parte din suma totală primită, respectiv 3.500 de euro, bani pretinși și primiți în tranșe cu ocazia unor întâlniri anterioare.
În schimbul sumelor de bani încasate, inculpatul a pretins că are influență pe lângă funcționari M.A.I. din cadrul comisiei de organizare și desfășurare a examenului de admitere la Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, pentru a-i facilita fiului denunțătorului promovarea examenului de admitere în cadrul acestei instituții de învățământ.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a inculpatului.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] » Vezi detalii […]