Peste 1000 de spectatori puteau fi numărați la ora locală 20.15 în Pabellón Polidesportivo, în marea lor majoritate îmbracați în galben. Suntem în Castellon, bastionul compatrioților noștri din regiunea valenciană, iar febra acestui meci se simțea deja de două zile pe străzile orașului. Steaguri tricolore la balcoane și pe terasele restaurantelor gestionate de români, mulți oameni cu tricouri sau bluze de trening ale naționalei de fotbal spuneau că abia așteaptă să vadă acest joc, dar și că primele două victorii din grupă nu au fost doar meciuri de antrenament.

Alina Ilie, ca singurul inter dreapta de mână stângă, a devenit o piesă indispensabilă în echipa națională. Și a fost folosită aproape în permanență pe fazele de atac contra super-campioanelor dintre fiorduri. Dar începutul de meci a fost unul foarte bun al apărării: timp de aproximativ 12 minute poarta Iuliei Dumanska a rămas neperforată! Parade aproape la fiecare atac, iar gălbioarele revin la conducere cu trei goluri consecutive. Știam că ar fi fost practic imposibil să menținem acest ritm, Andreea noastră (Rotaru) dă și gol, dar e și eliminată. În atac începem să ne precipităm și să șutăm doar pe direcția fenomenalei Katrine Lunde, iar Adi Vasile schimbă toată linia ofensivă introducând-o pe Mădălina Zamfirescu  drept conducător de joc și Bianca Harabagiu inter stânga. Dar nici așa nu merge, în min. 22 suntem deja conduși, 7 la 10. Următoarele opt minute sunt groaznice. Bine că se termină repriza, avem șase goluri de recuperat. Fetele noastre par speriate de bombe. Sunt greoaie, fricoase, timorate. Colegul Costel Lambru îmi dă mesaj din zona fotografilor și îmi zice că norvegiencele au șase viteze, dacă nu chiar șapte, și pe cea sport, turbo. Și are dreptate. Oftedal zboară realmente prin apărarea noastră, iar în atac abia reușim 5-6 pase până șutăm aiurea sau pierdem minge după minge.

Nici debutul părții secunde nu ne arată că fetele noastre au primit sfaturi bune de la banca tehnică. Norvegia înscrie la foc automat, chiar și în cele două minute când au inferioritate numerică, duc diferență la nouă lungimi după șase minute de joc. Apoi zece goluri, unsprezece. E fără istorie ce se joacă pe teren, buzoianca Andreea Rotaru ratează și pe o „contră” singură contra portarului advers. Să ne mai facem speranțe acum ar însemna că habar n-avem cu ce se mănâncă acest sport. Antrenorul tricolorelor ia și decizii alandala, scoate jucătoarele cu pretenții și încearcă să limiteze daunele doar cu linia a doua. Sperând, probabil, să nu aibă cine știe ce accidentări în meciurile din grupele principale. Dar pierdem lamentabil la 11 goluri (22-33), urmează meciuri teribile contra Olandei și Suediei, greu de crezut că mai putem spera să vedem vreo victorie românească. Speranța moare ultima, noi vom fi în sală și pentru următoarele meciuri. Hai România!

Marian Durlea & Costel Lambru

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.