Buzoienii au început cu dreptul. Victorie de Metal(ul) preţios cu Model(u)

0
458

Revenită după 11 ani în cel de al treilea eşalon şi aflată sub bagheta lui Vali Stan, echipa Metalul Buzău a răspuns la apelul rundei inaugurale cu o victorie. Una meritată şi foarte importantă inclusiv pentru moral obţinută în confruntarea de pe tren propriu cu ACS Înainte Modelu, scor 1-0, rezultat stabilit încă din prima repriză. Partida a fost una animată, cele două combatante oferind un joc peste nivelul Ligii a III-a iar cei aflaţi în tribune au mulţumit la final cu aplauze. Gazdele au reuşit să îşi creeze mai multe ocazii de gol clare însă au fructificat-o pe cea din minutul 20 când la o lovitură liberă, Stan a centrat în careu iar Grăjdan a reluat din patru metri, cu capul sub bara transversală. Buzoienii au simţit că pot şi au forţat în ofensivă iar spre finalul primului mitan îşi puteau dubla avantajul însă ghinionul a făcut ca scorul să rămână acelaşi. La aceeaşi fază de atac, Stan(41) care avea să devină omul meciului, a trimis de două ori mingea în bară şi astfel oaspeţii au scăpat cu faţa curată. În repriza secundă, formaţia din Modelu a echilibrat jocul încercând să găsească drumul spre gol însă tot ,,metaliştii” au fost pe punctul de a marca doar că ratările din poziţii ideale, Lungoci(77), Manea(81), Păun(86) şi intervenţiile tânărului portar, Plăcintă-şi el unul dintre remarcaţii partidei- au ,,îngheţat” acel 1-0. Suficient însă ca nou promovata, Metalul Buzău să oprească în contul său, toate cele trei puncte puse la bătaie care dau curaj jucătorilor lui V. Stan pentru ceea ce urmează.

 

,,Am pregătit cu mare atenţie meciul şi mă aşteptam la victorie chiar dacă înâlneam o echipă cu o dinamică şi posesie bună şi mobilitate la centrul terenului. Noi am riscat să pierdem mijlocul terenului, jucând cu doi atacanţi pentru a forţa victoria însă trebuia să facem asta deoarece nu exista altă soluţie. După cum s-a văzut, ne-am creat multe ocazii de gol şi au fost situaţii în care jucătorii noştri au ratat singuri cu portarul dar important este că am câştigat, la asta contribuind  entuziasmul băieţilor că au ajuns aici în Liga aIII-a, concentrarea la joc şi disciplina”, a declarat antrenorul echipei Metalul Buzău,Vali Stan.

Metalul Buzău – ACS Modelu Înainte 1-0(1-0)

A marcat Grăjdan(min.20)

Metalul Buzău

Toader-Trăntar, Benga, D.Stan, Grăjdan, M.Puşcă, Iacob, Ion, Lungoci, Spătaru, Halângă

Rezerve:Creţu, Manea, Păun, Andrei, C.Puşcă, Negoiţă, Rotaru

Antrenor: Vali Stan

 

ACS Modelu Înainte

Plăcintă-Ulmeanu, Stoica, Dobre, Marin, Popică, Mihai, Gheorghe, Anghel, Clătinici, Burlacu

Rezerve: Scorici, Vasile, Stoenciu, Avram, Popescu, Dragoş Stan, Alexa

Antrenor: Virgil Niţoi

 

Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.