Uniunea Social Liberală, în topul sondajelor comandate de PNL și PSD, la capitolul vot acordat de populație. Județul Buzău se situează pe cea de-a doua poziție, la nivel național, în ceea ce privește procentul pe care l-ar obține USL la alegerile din vara lui 2012. Concluziile sunt desprinse din sondajele comandate de PNL și PSD pentru stabilirea candidaților Uniunii la președinția Consiliului Județean și Primărie, candidați care ar urma să se bucure de sprijinul comun al partidelor care fac parte din USL. Conform sondajelor, 72 la sută dintre buzoieni ar vota cu USL la viitoarele alegeri locale, Buzăul fiind întrecut doar de Vrancea unde Uniunea se bucură de un procent record de 74 la sută. Data de 15 iulie este termenul limită până la care filialele din ţară trebuie să raporteze rezultatele sondajelor locale. Până acum doar 30 dintre organizaţiile judeţene au trimis datele la centru, iar media naţională depăşeşte 60 la sută. Aproximativ 100 de mii de persoane au fost chestionate la nivel naţional cu privire la intenţia de vot, iar principalul scop pentru care au fost comandate chestionarele a fost stabilirea cotei de piaţă pe care o au candidaţii pentru primării şi consiliile judeţene.
Cristina DINULESCU
Hai, nu vă culcaţi pe laurii victorii! Până la alegeri mai e un an! Puneţi pasul la bătaie că se pot petrece multe într-un an! Discutaţi cu oamenii, oferiţi soluţii, faceţi planuri!!!