După ce au fost modificate până în ultima clipă, candidaturile ARD au ajuns, astăzi după amiază, la Biroul Electoral Județean printr-un reprezentant, însă judecătorii au respins documentele din pricina unor acte care lipseau din dosar. Motivul este unul pur procedural, iar pentru a putea candida la parlamentarele din 9 decembrie ARD trebuie să își completeze până mâine la ora 24.00 documentele lipsă din dosare. Judecătorii de la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană au constatat, la o primă verificare, că din dosarele de candidatură lipsesc mențiunile legate de necolaborarea cu fosta securitate. Drept urmare, reprezentantul ARD a fost nevoit să facă cale întoarsă cu dosarele la sediu pentru ca responsabilii să le poată completa până mâine când expiră termenul de depunere.
Nu aceeași soartă au avut-o candidații UDMR. Deși partidul nu este reprezentat la Buzău, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România s-a prezentat, astăzi după amiază, cu o listă completă de candidaturi pentru cele 10 locuri de parlamentari de la Buzău. De această dată, documnetele au fost în regulă și cele zece candidaturi ale maghiarilor au fost acceptate de comisia constituită la nivelul Biroului Electoral de Circumscripție Județeană.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.