Cei doi buzoieni împușcați în Cipru la finele săptămânii trecute au fost înmormântați duminică, la o săptămână după ce și-au pierdut viața. Rudele și apropiații au trebuit să se despartă de Marcel Coleașă și George Coman în jurul prânzului, la mai puțin de o zi după ce trupurile acestora au aterizat pe pâmânt românesc. În satul Bentu din comuna Gălbinași, aproape tot satul s-a strâns la orele prânzului în fața casei familiei Coleașă pentru a-l conduce pe ultimul drum pe fostul bodyguard. Chiar dacă nu toți  localnicii care  au participat la funeralii l-au cunoscut pe tânărul de nici 34 de ani, cu toții erau la curent cu felul cum a sfârșit consăteanul lor, la doar o săptămână după ce își găsise un loc de muncă în Cipru.  Reamintim că cei doi buzoieni, Marcel Coleașă și George Coman, au fost împușcați la finele săptămânii trecute în timp ce plecau cu o mașină dintr-un club aparținând celui pentru care lucrau în localitatea cipriotă Ayia Napa. Ei au fost aduși în țară în cursul zilei de sâmbătă iar duminică familiile și prietenii i-au condus pe ultimul drum. Oamenii legii ciprioți i-au identificat și arestat în urmă cu câteva zile pe cei doi suspecți care au deschis focul asupra automobilului în care au sfârșit cei doi buzoieni și urmează să stabilească dacă atacul îi viza pe bodyguarzii aflați în mașină sau dacă cel vizat era șeful acestora, afaceristul Phanos Kalopsidiotis.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.