seismograf-2
Un cutremur de 4,6 grade Richter s-a produs, luni, în jurul orei 17.50, epicentrul fiind localizat în munții Buzăului, pe raza comunei Gura Teghii.
Seismul a avut loc, la ora 17.49, la o adâncime de 140 de kilometri, având epicentrul în judeţul Buzău, a declarat directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Constantin Ionescu.
Cutremurul s-a resimţit, la intensitate mică, de 3 grade, la Bucureşti, Focşani, Brăila şi Galaţi, a mai precizat Ionescu.
Este cel mai mare cutremur produs în acest an în România.
În weekend au avut loc patru cutremure, cu magnitudinea cuprinsă între 3,1 şi 3,9 grade pe scara Richter, în zona seismică Vrancea, potrivit INFP.
Cel mai mare cutremur din acest an de până luni, cu magnitudinea de 4,6 grade, s-a produs în 24 ianuarie, în zona seismică Vrancea.
În 22 noiembrie 2014, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine înregistrat în România în ultimii 10 ani. Seismul a fost simţit şi în Bucureşti şi a fost urmat de mai multe replici, care nu au depăşit însă 3,3 grade. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localităţi din judeţul Galaţi. Serviciile de ambulanţă din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panică, iar funcţionarea unor reţele de telefonie mobilă a fost afectată temporar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.