Centrul de Nefrologie și Dializă IHS Buzău, a fost inaugurat, vineri, în prezența familiei Sofianos, proprietarii firmei mamă SofMedica care deține mai multe astfel de centre medicale în Sud-Estul Europei, a președintelui Consiliului Județean, Cristi Bîgiu, a directorului Spitalului Județean Buzău, Marius Anastasiu, a reprezentantului Ministerului Sănătății și medicilor care lucrează în cadrul centrului de dializă înființat la Buzău de International Healthcare Systems.
Centrul de dializă de la Buzău s-a născut în urma unei investiții de peste 3 milioane de euro în noua clădire și în dotările aferente făcând ca la Buzău să fie cel mai modern centru deținut de IHS în România.
„Un proiect finalizat eficient în sprijinul pacientului cu patologie renală cronică. Buzăul contabilizează 215 cazuri de pacienți ce au nevoie de dializă iar aproape o treime sunt pe dializă peritoneală. E un bun exemplu de parteneriat public privat pentru că în asemenea condiții economice, nu cred că un astfel de proiect ar fi putut prinde viață doar cu bani publici”, a apreciat managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău, Marius Anastasiu.
Prezent la inaugurare, președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu declarat că pacienții buzoieni cu boli cronice aveau nevoie de o astfel de investiție iar faptul că acest lucru s-a realizat este o dovadă că lucrurile încep să se miște și în sistemul sanitar

„Nu sunt specialist in medicina, mă bucur că sunt astăzi aici. Avem o colaborare veche dar astăzi ne găsim într-o casă nouă și vă felicit pentru realizarea ei. Cei 215 buzoieni care au nevoie de dializa vor beneficia de astăzi, de condiții excepționale de tratament. Sper ca în acest an să mai avem parte de două astfel de inaugurări la Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean și la noua maternitate. Ceea ce se întâmplă astăzi pentru sistemul buzoian de sănătate arată că suntem pe un drum bun”, a declarat președintele Consiliului Județean, Cristi Bîgiu.

Și președintele Comisiei de Nefrologie din Ministerul Sănătății prof. dr. Gabriel Mircescu, prezent la inaugurarea celui mai modern centru de dializă al IHS a declarat că astfel de lucruri s-au întâmplat în România în peste 70 de locuri dar că nu toate investițiile private în domeniul medical arată ca cea de la Buzău.
Sunt peste 10.000 de bolnavi cu hemodializă și dializă peritoneală la nivel național. 90% dintre dializați sunt tratați în centre private, iar faptul că banii au fost mai bine chibzuiți decât în sistemul public a permis realizarea acestor investiții”, a declarat reprezentantul Ministerului Sănătății,Gabriel Mircescu.

Compania International Healthcare Systems a luat ființă în 2004 și este lider în calitatea serviciilor medicale de nefrologie şi dializă. Noul Centru de Nefrologie și Dializă Buzău situat chiar lângă Spitalul Județean este cel mai modern centru deținut de IHS și, la nevoie, poate deservi și pacienți din alte județe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.