Ziua Forțelor Terestre ale Armatei Române a fost marcată, joi, în centrul orașului în prezen’ța a numerosi buzoieni, militari și oficialități locale fiind organizat de Garnizoana Buzău, în colaborare cu Instituția Prefectului – Județul Buzău, Primăria municipiului Buzău și Consiliul Județean Buzău.

Programul ceremoniei a inclus prezentarea semnificației zilei, primirea onorului, salutul Drapelului de luptă și intonarea Imnului național al României. De asemenea, a fost oficiat un serviciu religios, au avut loc înaintări în grad pentru cadrele militare, acordarea de distincții, precum și anunțarea câștigătorilor competiției sportive „Cupa Forțelor Terestre”.

Momentul solemn a fost completat de rostirea legământului Forțelor Terestre și intonarea Imnului acestei categorii de forțe. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, în aplauzele celor prezenți.

Pe parcursul întregii zile, în Piața Dacia, a fost organizată și o expoziție de echipamente și tehnică militară, alături de standuri de prezentare a ofertei educaționale și de promovare a carierei militare.

Manifestările continuă în această seară, între orele 17.00 și 18.00, cu un concert susținut de Muzica Militară a Divizia 2 Infanterie „Getica” și Corul „Răzeșii”.

Ziua Forțelor Terestre este sărbătorită anual la data de 23 aprilie, odată cu praznicul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, considerat patronul spiritual și ocrotitorul militarilor din această categorie de forțe.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.