Cezar Preda si Raul Florescu
Deputatul Cezar Preda se jură că nu va prelua funcția de președinte al PDL Buzău, după demisia lui Raul Florescu din postul de șef interimar al filialei.
Preda a declarat marți că nu are de gând să revină la cârma organizației din fruntea căreia și-a dat demisia la începutul acestui an, întrucât are responsabilități și sarcini precise în campania electorală a prezidențiabilului Klaus Iohannis.
”Prețul unei campanii e foarte mare, responsabilitatea e mare, angajamentele la fel. Eu nu voi accepta să mă ocup iar de organizația PDL Buzău, eu răspund acum de regiune, sunt implicat în campania națională a lui Iohannis, cu responsabilități la centru. Sunt soluții acolo, se vor dinamiza lucrurile, ei trebuie să decidă pe cine pun și să se agreeze”, a declarat marți pentru Mediafax deputatul Cezar Preda.
Marți după amiază este convocat Biroul Permanent Județean al PDL în urma căruia se va decide cine va prelua funcția rămasă liberă în urma demisiei lui Raul Florescu, care și-a păstrat însă postul de prim-vicepreședinte al organizației județene.
” Am înțeles că și-a depus demisia. Acum, colegii de la Buzău trebuie să facă o ședință să stabilească pe cine pun în loc. vor fi soluții. E o perioadă grea, o perioadă în care organizația e foarte implicată în campanie, e o perioadă stresantă, poate prea stresantă și prea obositoare pentru unii”, a declarat Cezar Preda, încercând să explice gestul demisiei lui Raul Florescu din funcția de președinte al PDL Buzău.
În plus, Preda a negat că demisia lui Florescu ar fi venit în urma unor discuții în contradictoriu pe care le-ar fi avut cu acesta, deși surse politice susțin că săptămâna trecută deputatul de Buzău l-ar fi muștruluit bine, telefonic, pe președintele interimar demisionar de-acum.

Raul Florescu a fost numit președinte interimar al organizației județene a Partidului Democrat Liberal după demisia din toate funcțiile deținute în partid de către deputatul Cezar Preda, la începutul acestui an.

Până la ora transmiterii acestei știri, Raul Florescu nu a putut fi contactat pentru a dezvălui adevăratul motiv al demisiei din funcția de președinte interimar al PDL Buzău.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.